Articol publicitar

Primul studiu asupra stilului de viață al Generației Z, lansat de Asociația Dieteticienilor din România cu susținerea Nestlé România

0
0
Publicat:

Aproape o treime din tinerii români sunt supraponderali sau obezi, potrivit unui studiu amplu realizat de Asociația Dieteticienilor din România cu sprijinul Nestlé România.

Nicoleta jpg

Vorbim de o radiografie fără precedent a stilului de viață și a obiceiurilor alimentare în rândul tinerilor cu vârsta între 18 și 30 de ani din România, așa numita Generație Z, potrivit Nicoletei Tupiță, dietetician autorizat și Manager Nutriție Nestlé România și Europa de Sud-Est.

Cum arată alimentația tinerilor din Generația Z?

Majoritatea covârșitoare a respondenților (95,1%) au declarat că urmează un model alimentar omnivor, consumând alimente de toate tipurile, inclusiv carne, lactate, ouă, fructe, legume și cereale. Modelele alimentare bazate predominant pe plante au fost rare.

De asemenea, aproape 93% din respondenți consumă 2 (43,8%) sau 3 (48,9%) mese principale pe zi. Femeile tind să urmeze mai strict structura clasică de 3 mese, în timp ce bărbații declară mai frecvent consumul a 4 sau mai multe mese. Această diferență poate fi asociată cu un necesar mai mare caloric pe care bărbații trebuie să-l acopere zilnic, ceea ce îi face să mănânce mai des. Snackingul este și el destul de popular în rândul Gen Z, 90% declară că iau între una și trei gustări pe zi, pe lângă mesele principale. Cei mai mulți iau 2 gustări (41,5%). Nu există diferențe mari între sexe la acest aspect.

Și cum arată generația Z, potrivit rezultatelor acestui studiu?

Studiul a relevat că majoritatea participanților (60,8%) au un Indice de Masă Corporală (IMC) în intervalul normal, însă aproximativ 32,5% sunt supraponderali sau obezi. Distribuția IMC-ului evidențiază diferențe semnificative între sexe: 68% dintre femei se încadrează în categoriile de greutate normală, în timp ce peste 42% din bărbați sunt supraponderali sau au diferite grade de obezitate. Doar 20% dintre femei prezintă greutate în exces. Obezitatea este prezentă în rândul a 8,4% dintre bărbați și 5,1% dintre femei. Privind partea pozitivă, nu foarte mulți dintre gen Z au trecut la stadiul de obezitate, ceea ce înseamnă că au mult mai multe șanse să revină la greutatea normală cu mici schimbări în alimentație și activitatea fizică.

Printre factorii alimentari corelați cu un IMC crescut se numără consumul frecvent de băuturi carbogazoase, mezeluri, carne roșie și dulciuri. În plus, doar 46% din totalul respondenților își ating nivelul recomandat de activitate fizică săptămânală.

Ce aspecte ar trebui să ne îngrijoreze în nutriția Gen Z?

Un aspect important este frecvența mai redusă a micului dejun, aceasta fiind probabil masa cea mai sacrificată în rândul celor care iau doar una sau două mese pe zi. Doar 37,2% iau micul dejun în fiecare zi a săptămânii. La consumul zilnic de mic dejun există o diferență mare între sexe, de 10%. 42,7% dintre femei iau micul dejun zilnic, spre deosebire de 32,2% dintre bărbați. Micul dejun nu ar trebui neglijat de către sexul masculin, având în vedere contribuția acestei prime mese la zilei la nivelul de energie de pe parcursul zilei. De asemenea, bărbații care foc sport în prima parte a zilei fără a consuma micul dejun, riscă un deficit proteic și rezultate întârziate ale activității fizice. Probabil, popularitatea modelelor de post intermitent care promovează eronat amânarea aportul alimentar pentru a doua parte a zilei, a contribuit la o frecvență mai redusă a micului dejun.

Un alt aspect îngrijorător este prezența subponderalității la un procent destul de mare dintre femei, 11,2%. Este recomandat ca acestea să consulte un specialist (dietetician sau medic) pentru a exclude posibilitatea prezenței unei tulburări de alimentație. Femeile sunt mult mai predispuse acestor probleme de nutriție.

Care mai sunt cauzele acestei situații, în afară de alimentație?

Aproape 10% din respondenți au spus că nu practică niciun fel de activitate fizică, 44,5% au spus că practică o activitate fizică insuficientă, adică sub 150 de minute de efort fizic moderat pe săptămână, iar 46,1% practică un efort fizic adecvat, adică mai mult de 150 de minute pe săptămână. 

Ce facem cu concluziile acestui studiu?

Studiul „Evaluarea stilului de viață și a obiceiurilor alimentare în rândul tinerilor cu vârsta între 18 și 30 de ani din România”, a fost realizat în perioada 3 februarie – 11 mai 2025, pe un eșantion de 1205 participanți din România, dintre care 47% femei și 53% bărbați, vârsta medie a grupului fiind un pic peste 23 de ani.

Avem în acest studiu o radiografie extrem de valoroasă a stării de sănătate și a stilului de viață și alimentație în rândul Generației Z, preponderent din mediul urban, desigur. Astfel de studii, mai ales dacă sunt corelate și cu alte date statistice, pot ajuta la evaluarea stării de sănătate a acestei categorii de vârstă la nivel național, precum și la elaborarea de politici sociale, medicale și profesionale, pentru că vorbim de o generație aflată la începutul carierei profesionale.

Susținerea acestui studiu face parte din eforturile Asociației Dieteticienilor din România și ale Nestlé de a contribui la promovarea unui stil de viață sănătos pe plan local, începând cu înțelegerea nevoilor diferitelor generații.

Vom continua să explorăm obiceiurile de viață și alimentație ale tinerilor pentru a ne putea da seama, cel puțin la nivel exploratoriu, cum trăiește, muncește, se relaxează și doarme, și mai ales ce mănâncă Generația Z, cea pe care ne bazăm acum atât de mult atunci când vorbim de viitorul României.

Viață sănătoasă

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite