Consumul de ardei iute ar putea prelungi viața. Ce efect are asupra cancerului și bolilor de inimă

0
Publicat:

Capsaicina, valoroasa substanță conţinută de ardeiul iute, reglează fluxul sanguin şi are proprietăţi antimicrobiene, contribuie la prevenirea cancerului, atacurilor de cord şi a comoţiilor cerebrale și previne obezitatea.

Adei iute. FOTO Shutterstock
Adei iute. FOTO Shutterstock

Sunt doar câteva dintre beneficiile consumului de ardei iute, despre care s-a vorbit în ultimul timp.

„Ardeiul iute este foarte sănătos pentru organism. Este folosit la diferite preparate culinare, pentru acel gust iute. Conţine vitaminele A şi C. Unele persoane îl folosesc cu succes în diferite cure de slăbire. Este benefic organismului pentru că intensifică circulaţia sângelui, stimulează secreţiile gastrice, calmează nevralgiile, dar se folosesc şi în tratarea virozelor”, spunea medicul arădean Dorel Filip, citat de „Adevărul”, punctând că ardeiul iute este contraindicat persoanelor cu probleme hepatice, hemoroizi sau ulcer gastric și femeilor care alăptează.

 Poate scădea nivelul colesterolului şi al trigliceridelor 

Ardeiul iute este considerat un antiinflamator natural, întăreşte imunitatea, previne cancerul, ajută întreg sistemul cardiovascular și poate contribui la o viaţă sexuală mai intensă.

Ardeiul iute poate scădea nivelul colesterolului, dar şi al trigliceridelor şi de aceea este recomandat pentru a ajuta inima. Scade de asemenea tensiunea arterială şi previne diabetul, deoarece scade şi nivelul de glucoză din sânge. Dacă tot alegeţi să mâncaţi mai gras, ar fi mai bine ca mâncarea să fie iute deoarece astfel grăsimile nu elimină mai uşor din organism“, explica, tot pentru „Adevărul”, medicul internist Andrei Mitran.

O reducere de 23% în riscul de deces în urma cancerului 

Ne putem gândi că, grație ardeiului iute, am putea avea o sănătate mai bună și o viață mai lungă.

În ce măsură prelungește viața consumul de ardei iute arată un studiu realizat de cercetătorii de la Cleveland Clinic din Ohio, Statele Unite, care au revizuit și analizat date cu privire la istoricul de boală și obiceiurile alimentare ale unui grup de peste 570.000 de participanți din patru studii mari demarate în trecut, în Statele Unite, Italia, China și Iran, potrivit doc.ro

Studiul a relevat că persoanele care au consumat în mod obișnuit ardei iute au prezentat o reducere de 26% în riscul de deces cauzat de boli de inimă, o reducere de 23% în riscul de deces în urma cancerului și o reducere de 25% în riscul de mortalitate din diverse alte probleme de sănătate. 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite