Lista persoanelor care nu ar trebui să-şi dea cu părerea despre cum se creşte un copil
0Să fii părinte nu este tocmai uşor, iar sfaturile sunt de cele mai multe ori binevenite şi se pot dovedi de ajutor. Cu toate acestea, există persoane care se simt îndreptăţite să-şi dea cu părerea despre cum se creşte şi trebuie educat un copil fără să se întrebe vreo clipă dacă propunerile lor au cea mai mică legătură cu situaţia pe care o observă.
Scriitoarea Angela Keck, autoarea blogului „WriterMom’s Blog” şi colaborator la multe alte publicaţii online dedicate maternităţii, a făcut o listă neoficială, publicată de „Huffington Post”, cu persoane care, în viziunea ei, nu ar trebui să dea sfaturi despre creşterea copiilor:
1. Celebrităţile
Blogăriţa americană afirmă că nu crede că viaţa sa, departe de a fi luxoasă, are ceva în comun cu cea a vedetelor precum Kim Kardashian sau Gwyneth Paltrow. „Nu îmi cresc copiii să fie celebrităţi şi nu am un asistent personal, un stilist, bone sau alţi angajaţi, aşa că sfaturile acestor vedete nu are valoare în cazul oamenilor obişnuiţi. Acest lucru se aplică şi când vorbim despre sfaturile lor despre înfăţişare, prevenirea îmbătrânirii şi aşa mai departe”, mai scrie Keck.
2. Oamenii care nu au copii
Cele mai multe persoane au avut impresia că ştiu exact ce fel de părinţi vor fi înainte de a avea copii, însă ideile despre parenting se schimbă în momentul în care apar copiii în vieţile lor. „Nu îmi spune cum să mă descurc cu felul în care se comportă copilul meu, cum să îi tratez problemele de sănătate sau cum să îl hrănesc. Nu ai experienţă practică, deci sfatul tău este invalid”, mai spune scriitoarea.
3. Oamenii care au un singur copil
Fiecare nou copil născut într-o familie multiplică totul, de la facturi, la haine de spălat şi stres. „Singurele lucruri care sunt în scădere când ai mai mulţi copii sunt orele de somn şi banii din portofel. Am doi copii şi nu suport când o persoană cu un singur copil îmi spune cum ar trebui să jonglez cu programul şi să prioritez sarcinile”, este de părere Keck.
4. Străinii de pe stradă, de la magazin etc.
O altă categorie care, în opinia blogăriţei americane, nu este avizată să dea sfaturi despre creşterea copiilor, sunt străinii. Aceasta spune că „există un adevărat fenomen“ al persoanelor străine care se simt îndreptăţite să le dea sfaturi părinţilor din apropierea lor atunci când observă că aceştia au probleme cu copiii.
5. Socrii
„Mi-am întrebat prietenii de pe Facebook şi membrii familiei care sunt cele mai enervante sfaturi. În top au fost cele primite de la socri, în special de la mama-soacră. O persoană a povestit cum mama soţului a încercat să îi hrănească bebeluşul fără ca ea să ştie. Înţelegem că aţi crescut un om pe care noi l-am considerat suficient de bun pentru a-l lua de soţ, însă dacă nu vă cerem părerea, nu ne daţi sfaturi”, spune Angela Keck. Scriitoarea americană consideră că nu tot ceea ce s-a aplicat în creşterea şi educarea copiilor pe vremea părinţilor şi a bunicilor este valabil şi în prezent.
6. O persoană care vine dintr-o familie cu o structură diferită
Dacă nu ai fost vreodată mamă vitregă sau dacă nu ai un copil cu ADHD, nu îi spune unei persoane care confruntă cu astfel de situaţii cum să se descurce cu aceste probleme.
Citeşte şi:
Adevărul Live: Cele mai bune metode de educare a copiilor: modern vs. tradiţional