Greşelile pe care le fac bărbaţii când folosesc prezervativul
0Cercetătorii de la Universitatea Indiana au analizat 50 de studii despre folosirea prezervativului şi după analiza informaţiilor strânse în 16 ani de cercetare, aceştia au identificat o serie de erori pe care oamenii le comit atunci când folosesc prezervativul.
Rularea întârziată
În urma mai multor studii, procentajul persoanelor care îşi pun prezervativul după ce au realizat penetrarea este între 17 şi 51,5%. Participanţii la test speră să evite astfel o sarcină nedorită, dar funcţia de prevenţie a bolilor cu transmitere sexuală poate fi uitată.
Îndepărtarea precoce
Între 13,6% şi 44,7% dintre respondenţii la sondaje au declarat că înlătură prezervativul înainte ca actul sexual să se fi terminat.
Desfacerea completă înainte de rulare
O altă metodă greşită de a folosi prezervativul o reprezintă desfacerea completă a acestuia înainte de a fi rulat. Procentul bărbaţilor care fac asta este cuprin între 2,1 şi 25,3 procente.
Fără spaţiu la vârf
O altă greşeală făcută des de bărbaţi este faptul că nu lasă vârful prezervativului puţin înafară. Astfel, între 24,3% şi 45,7% din participanţii la studii au afirmat că fac această eroare.
Aer rămas în prezervativ
Conform studiilor, 48,1 dintre femei şi 41,6 dintre bărbaţi au declarat că nu înlătură aerul din prezervativ înainte de a-l rula.
Rularea pe dos
Între 4 şi 30,4 procente dintre persoanele care au participat la studiu au recunoscut că după ce şi-au dat seama că începuseră să ruleze prezervativul pe dos, l-au scos şi l-au rulat corect. Această metodă este o greşeală fiindcă expune femeia la fluidele pre-ejaculare care pot transmite boli sexuale.
Folosirea obiectelor ascuţite pentru desfacere
Între 2,1 şi 11,2 procente dintre respondenţu au recunoscut că folosesc obiecte ascuţite pentru a desface ambalajul prezervativului. Problema este că astfel pot foarte uşor să găurească prezervativul, orice obiect care trece prin ambalaj putând trece şi prin prezervativ.
Folosirea fără lubrifiant
Respondenţii care nu folosesc lubrifiant în timpul unui act sexual protejat sunt cuprinşi între 16% şi 25,8%. În cazul unor acte sexuale mai lungi, lipsa lubrifierii poate provoca ruperea prezervativului.
Reutilizarea prezervativului
Un procent mai mic, cuprins între 1,4% şi 3,3%, a declarat că foloseşte acelaşi prezervativ de cel puţin două ori în decursul unei seri.