Cele mai sigure scaune auto pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scaunele pentru copii orientate cu spatele către direcţia de mers sunt cele mai sigure FOTO: babydigezt.com
Scaunele pentru copii orientate cu spatele către direcţia de mers sunt cele mai sigure FOTO: babydigezt.com

Scaunele auto pentru copii asigură transportul în siguranţă al micuţilor, dar modelele de pe piaţă sunt atât de variate, încât părinţii se găsesc în dificultate atunci când trebuie să aleagă unul. Greutatea şi înălţimea copilului sunt criteriile după care trebuie cumpărate cele mai sigure scaune auto pentru copii.

Potrivit legislaţiei româneşti, copiii care au o înălţime mai mică de 135 de centimetri pot fi transportaţi în autovehicule numai dacă sunt fixaţi/prinşi în dispozitive de fixare în scaun omologate, ceea ce înseamnă scaune speciale, adaptate greutăţii şi înălţimii celor mici.

Scaunele auto pentru copii se pot fixa pe bancheta din spate a maşinii sau pe locul din faţă, dar în cel de-al doilea caz, instalarea lui este permisă doar dacă nu există airbag sau acesta a fost dezactivat.

De asemenea, instrucţiunile scaunului trebuie să permită fixarea pe scaunul din faţă. Părinţii care nu respectă aceste noi prevederi ale Codului Rutier, intrate în vigoare de pe 14 februarie 2015, riscă o amendă de 400 de lei.

Cele mai sigure scaune auto pentru copii: de câte tipuri sunt

Pe piaţă există trei categorii de scaune auto pentru copii: unele care se fixează cu spatele la direcţia de mers (indicat copiilor de până la 2 ani sau 13 kg), scaune care se fixează cu faţa către direcţia de mers (pentru copiii cu vârste de până la 4 ani sau cu o greutate cuprinsă între 9 şi 18 kg) şi scaune înălţătoare (pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani sau cu greutatea cuprinsă între 15 şi 36 kg). Există autoturisme prevăzute cu scaune înălţătoare din fabricaţie.

Folosirea scaunului potrivit poate salva viaţa bebeluşului ori copilului în cazul unui accident rutier. Testele de siguranţă au demonstrat că scaunele orientate cu spatele la direcţia de mers (Rear Facing) sunt cele mai sigure scaune auto pentru copii dintre toate, în ciuda faptului că părinţii le evită motivând că trebuie să-şi vadă bebeluşul în permanenţă sau că acesta se plictiseşte.

La un impact frontal, într-un scaun poziţionat cu faţa la sensul de mers (Forward Facing), capul copilului este proiectat în faţă cu o forţă foarte mare. La o viteză de 50 km/h, presiunea asupra gâtului ajunge până la 300 kg, în vreme ce presiunea maximă suportată ar fi de 130 kg. În caz de impact, într-un scaun poziţionat cu spatele către sensul de mers, presiunea supra gâtului ajunge sub 80 kg, ceea ce înseamnă un risc redus de leziuni la nivelul coloanei cervicale.  În ţările nordice, părinţii folosesc scaunele orientate cu spatele către direcţia de mers până când copiii împlinesc 4-5 ani, tocmai pentru că sunt mai sigure.

Cele mai sigure scaune auto pentru copii: cu centură sau ISOFIX?

Fixarea scaunului auto pentru copii pe bancheta din spate este la fel de importantă precum modelul ales. Instrucţiunile producătorului trebuie respectate cu stricteţe pentru a vă asigura că bebeluşul sau copilul este în siguranţă pe durata călătoriilor.

Sistemele de prindere ale scaunului auto pot fi de două tipuri: ISOFIX (International Standards Organisation FIX) şi cu centură. Acestea din urmă sunt considerate mai puţin sigure, fiindcă nu se fixează la fel de strâns precum sistemul ISOFIX şi permit mişcarea scaunului pe banchetă. În plus, scaunele cu centură sunt adesea instalate greşit de către părinţi.

Scaunele auto pentru copii cu sistemul de prindere ISOFIX se pot folosi numai în maşinile care au în dotare puncte de prindere speciale, dar majoritatea autovehiculelor sunt dotate acum cu ISOFIX.

Cele mai sigure scaune auto pentru copii: scaune second hand

De regulă, specialiştii nu recomandă cumpărarea sau împrumutarea de scaune auto folosite, pentru că nu se poate şti istoricul acestora. Deşi poate că par intacte la exterior, este posibil ca ele să fi suferit modificări de structură în urma unor accidente şi să nu fie vizibile cu ochiul liber.

În plus, scaunele auto second hand pot fi vechi şi neconforme cu standardele actuale, ceea ce înseamnă o protecţie mai scăzută pentru copil. Acceptaţi un scaun auto folosit doar de la membrii familiei, fiindcă numai aceştia vă pot oferi informaţii corecte. 

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite