Un chinez a scăpat de 30 de kilograme printr-un exerciţiu bizar. Acesta vrea să intre în Cartea Recordurilor cu noua descoperire FOTO
0Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din China, a descoperit o metodă de slăbire cât se poate de bizară. Cong Yan a reuşit să scape de 30 de kg şi vrea să intre în Cartea Recordurilor cu ineditul exerciţiu.
Cong Yan susţine că a slăbit 30 de kilograme mergând zilnic cu o piatră de 40 kg pe cap. În fiecare zi, el poate fi văzut prin parc, exersând noua metodă care îl menţine în formă.
Totul a început în urmă cu trei ani, când Yan spune că şi-a dat seama că nu era în cea mai bună formă. La o înălţime de 1.63 m, bărbatul cântărea 115 de kilograme. Începând să se îngrijoreze de faptul că obezitatea îşi va pune amprenta asupra sănătăţii sale, acesta s-a gândit să ia măsuri.
„N-am vrut să iau pastile de slăbit, aşa că am decis să pierd în greutate făcând exerciţii“, a declarat Cong pentru odditycentral.com. Dar, în loc de exerciţii normale, el a început să se plimbe cu o piatră de 15 kilograme pe cap. După ceva timp, bărbatul a înlocuit piatra cu una mai mare, astăzi ajungând să meargă până la 3 kilometri în fiecare zi, cu un bloc de 40 de kilograme de beton pe cap.FOTO odditycentral.com

După cum s-a dovededit, exerciţiu de rutină al lui Cong Yan este la fel de eficient, pe cât este de bizar. Bărbatul a pierdut 30 de kilograme şi spune că este într-o formă mult mai bună decât atunci când a început noul stil de viaţă.
Inspirat de toată atenţia pe care a obţinut-o în ultimul timp, Yan spune ca vrea să intre în Cartea Recordurilor cu noul exerciţiu de slăbit.
FOTO odditycentral.com
