Trucuri pentru a-ţi păstra părul sănătos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nu îţi pieptăna părul atunci când este ud, pentru că rişti  să îl rupi
Nu îţi pieptăna părul atunci când este ud, pentru că rişti să îl rupi

Îngrijirea trebuie să se adapteze sezonului. Acum, părul tău are nevoie de mai multă hidratare şi de produse nutritive.

Iarna, părul îşi pierde din strălucire. Se deshidratează din cauza frigului şi pare că se murdăreşte mai repede. În plus, din cauza alternanţei de temperatură dintre exterior şi interior şi din cauza purtării de căciuli, coafura rezistă mai puţin.

Spală-l cu produse potrivite

Părul uscat suferă mai mult de pe urma deshidratării, din acest motiv folosirea balsamului la fiecare spălare este obligatorie. Unii stilişti recomandă chiar aplicarea balsamului zilnic, de la jumătatea firului de păr până la vârfuri. Poţi încerca balsamul restructurant Elsève, dedicat părului devitalizat (1), preţ: 12,19 lei.

După câteva minute, părul se clăteşte cu apă călduţă spre rece. Sunt utile şi produsele de tip leave-in (care nu necesită clătire), aplicate în cantităţi mici pe părul umed. Un astfel de produs este uleiul nutritiv şi reparator Gliss (2), care protejează şi vârfurile despicate, preţ: 15,89 lei.

În cazul persoanelor cu păr gras, se recomandă alternarea şamponului obişnuit cu cel pentru spălări frecvente, care va permite curăţarea părului la interval de două zile. Vor face bine două-trei picături de ulei din arbore de ceai adăugate în apa de clătire. Un şampon pentru spălări frecvente care previne căderea părului este cel cu mei şi soia de la L'Erbolario (3), preţ: 39 lei.

Curăţă-l în profunzime!

O atenţie aparte trebuie acordată părului scurt, pe care posesorii îl aranjează, de obicei, folosind produse de styling cu putere mai mare de fixare. Aceştia trebuie să folosească, cel puţin săptămânal, un şampon purifiant, care curăţă în profunzime. Domnii pot încerca şamponul Lifetex pure, de la Wella (4), preţ: 36 lei.

Ajută-l să facă faţă frigului

Aplicarea săptămânală a unei măşti hidratante şi hrănitoare este benefică oricărui tip de păr. Un exemplu este masca reparatoare organică de la Rangali (5), destinată părului uscat, vopsit şi degradat, preţ: 85 lei.

De asemenea, este foarte important ca în timpul iernii să reduci utilizarea foehnului şi instrumentelor de styling sau să le setezi la o temperatură mai mică, pentru a nu-ţi usca părul suplimentar. Fac bine uleiurile speciale, începând cu banalul ulei de măsline şi până la cele profesionale.

Acestea trebuie aplicate cu 30 de minute înainte de spălarea părului sau pe timpul nopţii, la adăpostul unei folii de plastic. Poţi încerca uleiul de ricin cu adaos de petrol şi de vitamina A de la Gerovital (6), preţ: 17 lei. De asemenea, clătirea finală cu apă rece dă un plus de strălucire părului de orice tip.

Simţi că îl pierzi?

Întotdeauna dăm vina pe anotimp atunci când ne cade părul. Nu putea scăpa nici iarna de această acuzaţie. Mai sigur este faptul că anotimpul rece este momentul cel mai bun pentru a începe o cură cu administrare internă de vitamine speciale pentru păr, din gama B şi cu adaos de drojdie de bere. Uleiul de ricin şi vitamina A sunt, de asemenea, utile pentru regenerare.

Specialistul nostru
Prof. dr. Anca Zbranca

medic specialist dermatolog

Iarna, din cauza frigului, keratina firului de păr se deshidratează, iar firul devine casant şi se rupe uşor la pieptănare. De asemenea, la frecarea de căciulă sau de batic, se încarcă electric şi devine „încâlcit".

Purtarea căciulii determină un microclimat călduros şi umed la nivelul scalpului, creşte secreţia de sebum, sebumul se întinde pe firul de păr şi părul pare mai murdar decât vara, necesitând spălări mai frecvente. Iarna este necesar să folosim balsam după orice spălare, balsam care să fie aplicat pe jumătatea dinspre capete a părului, nu pe scalp.

Pentru persoanele obişnuite să poarte căciulă sau batic, este important de menţionat că aceste articole vestimentare se spală sau se duc la curăţat des, ca orice haină. Nespălate, necurăţate, acestea pot deveni zonă de cultură a microbilor, a fungilor sau a parazitilor.

Recomandare

Mai ales iarna, nu clăti părul cu apă fierbinte, pentru că îl deshidratează excesiv.

Tratament par
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite