VIDEO Apple ar trebui să ia lecţii de gestionare a mailurilor de la Mailbox
0
Aplicaţia Mailbox pentru gestionarea mailurilor este, probabil, cea mai bună care a ajuns vreodată pe iPhone. A fost publicată recent şi în App Store, iar interesul a fost atât de mare, încât creatorul aplicaţiei a trebuit să pună o limită descărcărilor pentru a nu risca prăbuşirea serviciului.
S-a băgat mail la non-stop, se pare

Mailbox este o aplicaţie promisă cu ceva timp în urmă, iar acum a ajuns în App Store. Cei interesaţi vor trebui să aştepte însă la coadă până când le va veni rândul la încercatul Mailbox. Aplicaţia suportă, deocamdată, doar conturile de Gmail, iar pentru cei care preferă acest serviciu de mail este un pas înainte serios faţă de ce oferă Apple.
Ce înseamnă acel „stat la coadă“? Noi am vrut să descărcăm aplicaţia pentru un review şi am fost informaţi că înaintea noastră sunt 500.000 de oameni care aşteaptă. În spate erau doar 16.
Există această aşteptare, deoarece aplicaţia nu este doar un „tunel“ între mailurile trimise şi telefon, ci mai mult un intermediar. Verifică mailurile online înainte de a le livra pe dispozitiv şi există funcţia „save for later“ care necesită conexiune la server.
În ciuda aşteptării, câţiva jurnalişti au avut deja acces la Mailbox şi au revenit cu păreri dintre cele mai optimiste. În parte, feedback-ul pozitiv se datorează şi lipsei unui client foarte bun pentru Gmail (versiunea de la Google este puţin în urma celei de Android), dar şi faptului că Mailbox prezintă o interfaţă dinamică, gesturile domină şi este simplu de folosit, având şi o paletă consistentă de funcţii.
Aplicaţia gratuită de acum era gândită să coste 3 dolari la lansare. Viziunea companiei s-a schimbat când a văzut că videoclipul de prezentare a Mailbox a atras peste un milion de vizualizări. „Am atras mult interes într-un ritm rapid. Am renunţat la o grămadă de bani, aşa că vrem să facem treaba asta bine“, a declarat directorul Orchestra (creatorul Mailbox) Gentry Underwood pentru „VentureBeat“.
Motivul pentru care nu i-am dat drumul complet este că nu ştim ce nu ştim. Până şi cele mai avansate servicii dau de probleme când îşi măresc orizontul si noi vrem să ne maximizăm şansa de a susţine serviciul. Gentry Underwood
Primele impresii
The Next Web: „Mailbox este ceva special. Este bine desenată, executată precis şi are funcţii foarte evidente şi satisfăcătoare.“
The Verge: „Mailbox este o revelaţie simplă, decisivă şi logică în design, dar îi lipsesc câteva funcţii din Gmail.“ Restul de variante ale Mailbox, pentru Android sau PC, vor veni în viitoarele luni, după cum a spus directorul companiei.
Cult of Mac: „Cel mai bun client de mail pentru iPhone, punct. Execuţia fără greşeală a unei idei foarte bune care va schimba complet modul în care ne interacţionăm cu mailul.“
MacWorld: „Mailbox este excelent. A înlocuit Mail în bara mea din iPhone şi este modalitatea mea preferată pentru a-mi gestiona inbox-ul. Aplicaţia este pur şi simplu o bucurie să o foloseşti şi face gestionarea emailului cât mai uşoară cu putinţă.“
Pentru cei care vor ajunge să descarce aplicaţia şi au nevoie de ajutor, acesta e disponibil pe site-ul Mailbox.