Spotify pierde 38 de milioane de dolari anual din cauza conținutului white noise

0
Publicat:

Spotify pierde 38 de milioane de dolari din profitul anual, deoarece utilizatorii săi nu încetează să asculte podcasturi de tipul white noise care sunt mai puțin rentabile pentru companie, scrie Bloomberg.

spotify foto shutterstock

Podcasturile tip white noise, sunet alb, care constau din sunete liniștitoare și relaxante precum ploaie, valuri care se sparg sau pur și simplu zgomot static, au generat un total de trei milioane de ore de consum zilnic pe Spotify începând cu luna ianuarie, conform unui document intern obținut de Bloomberg.

Aceste podcasturi ar fi atât de populare încât Spotify a luat în considerare eliminarea lor completă din serviciul de streaming și redirecționarea utilizatorilor către muzică de la artiști precum Drake sau Ed Sheeran sau alt conținut audio "comparabil" care este mai eficient din punct de vedere financiar.

Profitul brut anual al Spotify ar crește cu aproximativ 38 de milioane de dolari în cazul în care compania ar elimina "white noise", ar bloca încărcările ulterioare și ar îndruma utilizatorii către alte conținuturi audio, conform unei analize interne.

Deocamdată compania nu a recurs la blocaj, conținutul de tip white noise este disponibil ]n continuare pe platformă, sub formă de podcasturi.

"Propunerea în discuție nu s-a concretizat — continuăm să avem podcasturi white noise pe platforma noastră," a scris un purtător de cuvânt al Spotify într-un comunicat.

Bloomberg a remarcat că podcasturile au fost "involuntar promovate de propriul algoritm al Spotify pentru conținutul de tip «talk» — în detrimentul rezultatelor financiare ale companiei. Publicația a mai relatat anterior că gazdele podcasturilor white noise puteau câștiga 18.000 de dolari pe lună din venituri din publicitate.

Totuși, unii utilizatori ai Spotify s-au plâns pe Reddit că podcasturile lor preferate, de tip white noise, au dispărut recent.

Acțiunile Spotify au crescut cu peste 60% începând din ianuarie. Acțiunile sunt în continuare în creștere în acest an, chiar și după rezultatele dezamăgitoare din al doilea trimestru, care au fost semnificativ sub așteptări.

Platforma muzicală a raportat o pierdere netă mai mare decât se așteptase, de 333,4 milioane de dolari sau 1,71 dolari per acțiune. Aceasta a fost o creștere comparativ cu pierderea de 138 de milioane de dolari sau 94 de cenți pe acțiune înregistrată în 2022.

Spotify a nemulțumit de asemenea utilizatorii în iulie prin anunțarea planurilor de a majora prețurile abonamentelor lunare cu până la 2 dolari pentru serviciul fără reclame.

"Peisajul pieței a continuat să evolueze de la lansarea noastră. Astfel încât să putem continua inovarea, ne schimbăm prețurile pentru abonamentul Premium în mai multe piețe din întreaga lume," a declarat compania într-o postare pe blog. "Aceste actualizări ne vor ajuta să continuăm să oferim valoare fanilor și artiștilor de pe platforma noastră."

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite