Primul seif virtual de bitcoini care-i asigură în caz de spargere. Creatorii promit reglementarea monedei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Posesorii de Bitcoin pot fi bucuroşi pentru că în câteva ore moneda va creşte iar faţă de dolar. O firmă din Marea Britanie a anunţat lansarea primului seif virtual, asigurat împotriva hackerilor.

Deşi bitcoinul este o monedă virtuală nereglementată, din ce în ce mai mulţi oameni au încredere în ea. Cu toate acestea, statele avertizează că orice pierdere nu poate fi compensată de organismele centrale.

Elliptic Vault a lansat primul serviciu de stocare al bitcoinilor, iar firma de asigurări Lloyds din Londra va asigura pierderile pentru 2% din valoarea sefiului, pe an. Clienţii vor trebui să specifice o anumită limită de compensare, pentru că valoarea bitcoinului creşte brusc şi este încă o monedă volatilă.

Elliptic nu doreşte conturi anonime, lucru ce se opune cumva filosofiei bitcoin, care promovează anonimitatea. Cei care vor dori un seif virtual vor trebui să ofere o fotografie şi o adresă înainte de a-şi stoca bitcoinii în spaţiul virtual britanic. De asemenea, ei vor coopera cu autorităţile. Guvernul va şti câţi bitcoini ai şi care este valoarea lor totală. Este startul centralizării bitcoin şi poate, taxării acestora.

Firma care va realiza seiful a declarat pentru "The Daily Telegraph" că este în discuţii cu guvernul britanic pentru a scrie o reglementare clară în jurul bitcoinul, care nu are un statut juridic foarte bine stabilit.

Utilizatorii vor avea acces la bitcoini printr-o cheie privată, care va fi protejată prin criptogafie şi pe care trebuie să o stocheze. De asemenea, banca de bitcoini va deţine mai multe chei în diverse locuri offline. Astfel, nu se vor mai pierde bitcoini nefolosiţi în sistem, aşa cum s-a întâmplat. În trecut, dacă cineva pierdea un hard disk care conţinea cheia de la bitcoini, nu şi-i mai putea recupera. Ei existau în spaţiul liber de tranzacţionare, dar nu puteau fi accesaţi de nimeni.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite