Prima ediţie a Conferinţei Internaţionale Innoventure are loc la Iaşi, pe 16 şi 17 mai
0Pentru două zile, Iaşiul va deveni un centru al inovaţiei şi al tehnologiei, găzduind prima ediţie a Conferinţei Internaţionale Innoventure.
Aceasta va reuni în capitala Moldovei reprezentanţi ai tuturor zonelor responsabile de promovarea şi implementarea inovaţiei: mediul academic, institute de cercetare, incubatoare, autorităţi publice, asociaţii de afaceri, întreprinderi mici şi mijlocii şi companii mari, experţi în inovare şi finanţare, inovatori şi dezvoltatori.
Scopul conferinţei este de a crea o punte de comunicare între patru piloni fundamentali ai inovaţiei: autorităţi publice, mediul academic şi de cercetare, sectorul privat şi iniţiativele non-guvernamentale.
Vor fi invitaţi 25 de speakeri români şi internaţionali şi lideri în construcţia de ecosisteme de inovaţie care vor prezenta oportunităţi, bune practici, metode şi instrumente utile în pregătirea afacerilor pentru provocările care urmează.
Conferinţa este împărţită în 4 secţiuni de dezbateri: Ecosisteme de inovaţie, Industria 4.0, Managementul şi Finanţarea Inovaţiei şi Poveşti de Succes, şi pune la dispoziţia participanţilor 12 workshopuri de analiză aprofundată.
Accesul în cadrul conferinţei este gratuit, în baza înregistrării pe site-ul innoventure.eu, însă numărul de locuri este limitat.