Poco F4 GT, smartphone accesibil pentru pasionaţii de gaming [TECH REVIEW]

0
0
Poco F4 GT. FOTO Adrian Pogîngeanu
Poco F4 GT. FOTO Adrian Pogîngeanu

POCO F4 GT e primul smartphone de gaming pe care l-am testat până acum şi cel mai performant smartphone pe care POCO l-a produs până în prezent.

M-am gândit să-mi iau propriul smartphone de gaming, dar calitatea camerelor e un criteriu de netrecut pentru mine, aşa că am renunţat. În fond orice smartphone flagship din 2022 are capacitatea de a fi un smartphone de gaming sau nu?

Lăsând răspunsul la această întrebare pentru mai târziu mă întorc la subiectul acestui review, POCO F4 GT. 

Smartphone-ul are un design curat, cu linii agresive, e lat, mare şi relativ greu cu cele 210 g. Modulul de cameră e mic şi triggerele (declanşatoare) de pe partea dreaptă nu lasă dubii în privinţa rostului POCO F4 GT. Între triggere se află butonul de pornit/oprit comun cu senzorul de amprentă şi deblocarea cu amprentă merge bine. Pe muchia stânga  găsim butonul de volum.

Rama de aluminiu, spatele şi faţa din sticlă îi dau un un aspect şi o senzaţie de premium. Spatele nu reţine amprentele, ceea ce e un plus, dar oricum l-am pus de la început în husa transparentă cu care vine în pachet. Şi apropo de pachet, iată aici unboxing-ul lui POCO F4 GT. 

Ecranul AMOLED e mare (6.7 inci), cu rezoluţie 1080 x 2400p, contrast bun şi 1 miliard de culori. Luminozitatea maximă e de 800 de niţi, dar are rată de refresh de 120Hz şi HDR10+. Raportul ecran corp este de 86.2% iar cel de aspect 20:9. Ecranul este protejat cu Corning Gorilla Glass Victus. Mi-a plăcut că are un balans de alb corect direct din cutie, nu am sesizat nici o nuanţă care să mă oblige să intru în setările de culoare şi să fac schimbări.

Specificaţii ale modelului testat POCO F4 GT (201121210G): procesor Snapdragon 8 Gen1, 12 GB RAM, stocare 256GB (UFS 3.1), Android 12 cu interfaţă MIUI13. Pe parte de conectivitate avem Wi-Fi dual-band 802.11 a/b/g/n/ac/6, Bluetooth 5.2 (A2DP, LE), poziţionare GLONASS, BDS, GALILEO, QZSS, NavIC. la acestea se adaugă port infraroşu şi NFC. În partea de jos smartphone-ul are un port USB-C (2.0) cu OTG.

Poco F4 GT FOTO Adrian Pogîngeanu

Camera, partea foto-video nu este un punct de referinţă al lui POCO F4 GT, dar e acolo la nevoie. Aşa cum se vede şi în imaginea de mai sus modulul dorsal are trei camere:

  • principală wide (26mm) de 64 MP, f/1.9 cu PDAF;
  • ultrawide (120˚) de 8 MP, f/2.2;
  • macro  de 2 MP, f/2.4. 

Alte caracteristici: blitz Dual-LED, HDR, panorama. Filmează  până la 4Kcu 30/60fps.
Camera de selfie din ecran este wide de 20 MP, f/2.4 cu HDR şi filmează până la 1080p cu 30/60fps.

Nu sunt multe spus despre camere, dar o să vă arăt două imagini realizate cu camera principală. 

Imagine de noapte.

Poze cu Poco F4 GT

Imagine de zi.

Poze cu Poco F4 GT

Dincolo de orice critică legată de culori, contrast etc, probabil că cea mai mare lipsă o constituie stabilizarea optică, care se simte şi la fotografii şi pe filmare.

Cele 4 difuzoare stereo, două sus şi două jos au un volum puternic, bass plin şi deformează puţin înaltele la maximum. Sunt poziţionate aşa cum trebuie pentru un smartphone de gaming, astfel încât să nu le acoperi când foloseşti smartphone-ul pe orizontală. Pentru gaming, filme ,muzică şi vizionarea de clipuri video sistemul de sunet prezent pe POCO F4 GT e spectaculos.

Gaming

Am încercat să folosesc triggerele (declanşatoare) în jocuri, dar acomodarea e grea, joc de mult direct pe ecranul touch şi mi-a venit peste mână, dar sigur că pot învăţa. Oricum, probabil că un gamer pasionat le foloseşte deja în jocuri aşa că pentru el e ceva obişnuit.

POCO F4 GT triggere

Dacă am vorbit de triggere putem răspunde şi la întrebarea de la început. "În fond orice smartphone flagship din 2022 are capacitatea de a fi un smartphone de gaming sau nu?" Te poţi juca bine pe orice smartphone de top, chiar şi midrange, dar dacă gaming-ul e principala ta ocupaţie pe dispozitivul mobil, cu siguranţă software-ul dedicat de gaming şi triggerele vor face diferenţa. 

POCO F4 GT asociere triggere Call of Duty Mobile

Am jucat Asphalt 9, Call of Duty: Mobile şi s-a smartphone-ul s-a încălzit serios, ardea ecranul, dar nu am observat o scădere la capitolul performanţă. În mod cert face Thermal Throttling, l-am testat şi cu aplicaţia CPU Throttling pentru confirmare. 

Sistemul de răcire de pe  POCO F4 GT poate fi îmbunătăţit. Testez acum un smartphone cu Snapdragon 8+ Gen1 despre care se spune că se încălzeşte mai puţin decât fratele lui. Da, mai puţin, dar la capitolul Thermal Throttling diferenţa este de doar 4%. 

Call of Duty: Mobile

 Şi dacă tot e smartphone de gaming am jucat şi o partidă de Battle Royale. 

La capitolul teste sintetice a ieşit foarte bine, aşa cum era de aşteptat, ţinând cont de hardware-ul de top.

POCO F4 GT teste sintetice

POCO F4 GT are o baterie de 4700mAh cu încărcare rapidă la 120W. Autonomia e medie spre bună, adică a scos aproape 11 ore în testul PCMark, dar încărcarea rapidă e dintre cele mai bune. Dupa calculele mele smartphone-ul se încarcă complet cam în 25 de minute. POCO zice că în 17 minute de la 0 la 100%, dar la mine a durat 18 minute pentru 69%, vezi în dreapta jos rezultat din Accu Battery. 


 

POCO F4 GT teste baterie

La momentul publicării acestui review, POCO F4 GT (în varianta testată 12GB RAM / 256GB  stocare) costă în jur de 3000 de lei pe piaţa locală şi din câte ştiu e cel mai ieftin smartphone de gaming care e importat oficial în România. 

Tehnologie


Ultimele știri
Cele mai citite