OPPO Reno8 Pro: telefonul care se încarcă până îți bei cafeaua
Cei care au nevoie de un telefon pe a cărei baterie se pot baza toată ziua au acum la dispoziție telefonul care se încarcă până îți bei cafeaua.
OPPO Reno8 Pro 5G se încarcă ultra-rapid: de la zero la 50% din baterie, în doar 10 minute. Mai mult, prin tehnologia de 80W SUPERVOOC, bateria ajunge 100% în doar 30 de minute.
Iar bateria nu doar că se încarcă rapid, dar și rezistă, în timp. Prin inovatorul Battery Health Engine, smartphone-urile din seria Reno8 își păstrează până la 80% din capacitatea inițială, chiar și după 1.600 de cicluri de încărcare complete. Iar asta înseamnă de două ori mai mult decât standardul din industrie, de 800 de cicluri.
OPPO Reno8 Pro 5G aduce o cameră de flagship, un design inovator și încărcare super-rapidă, într-un smartphone ce face performanța accesibilă fiecărui utilizator.
Smartphone-ul înglobează cea mai recentă tehnologie la nivelul camerelor, inclusiv doi senzori emblematici, și include progrese remarcabile în fotografia computațională.
Terminalul dispune de senzori duali Sony, inclusiv senzorul IMX709 RGBW de 32MP pentru camera selfie, care permite utilizatorilor să capteze selfie-uri mai clare în lumină scăzută, și senzorul IMX766 de 50MP, pentru performanțe de vârf.
Reno8 Pro 5G dispune de NPU-ul pentru imagini MariSilicon X, ce permite capabilități video de neegalat în clasa sa. MariSilicon X permite videoclipuri 4K Ultra Night pentru filmări ultra-clare, mai luminoase și mai detaliate pe timp de noapte, precum și videoclipuri 4K Ultra HDR, pentru a păstra detaliile atât în zonele luminoase, cât și în umbre.
Design inovator și culori surprinzătoare
Reno8 Pro 5G este cel mai subțire telefon din seria Reno, cu o grosime de numai 7,34 milimetri, și se simte ușor în mână, la doar 183 de grame. Noua serie Reno8 are design unibody atractiv, care integrează atât modulul camerei, cât și capacul din spate.
Noul smartphone surprinde atât prin super-performanța foto și video, cât și prin superbele variante de culoare Glazed Green și Glazed Black.
Mai multe detalii despre OPPO Reno8 Pro sunt disponibile aici.