Domeniul jocurilor video s-a extins atât de mult, încât profită şi creatorii lor, şi cei care le joacă. „Weekend Adevărul“ a vorbit cu cinci români care îşi câştigă existenţa din jocuri. Vieţile lor combat mitul care spune că jocurile sunt o pierdere de vreme. Am aflat de la tinerii meseriaşi digitali ce fac la locul de muncă, cât câştigă şi cum au înţeles părinţii lor că, atunci când împuşcă pe cineva pe internet, le intră bani în cont.

La numai două săptămâni de la lansare, deja celebra aplicaţie Pokémon GO a inundat ţara cu vânători de pokemoni. Principiul e simplu: creaturile fantastice trebuie găsite, prinse şi apoi antrenate ca să devină, în logica virtuală, mai bune. Totuşi, nu toţi fanii jocului au timp să-şi plimbe ouăle de pokemoni ca să eclozeze. Avem de-a face cu un impas, una dintre dilemele omului modern: cum poţi fi un bun jucător virtual dacă n-ai timp real pentru asta? Dar nu e un capăt de lume. Internetul abundă de „bone“ pentru pokemoni, care, în schimbul unei sume rezonabile, pot să plimbe animăluţele fabuloase în schimbul jucătorului. De pildă, o plimbare de 20 de kilometri costă 100 de lei. E sectorul de servicii 2.0.

Fanii înfocaţi ai jocurilor investesc mult în pasiunea lor. E un fenomen răspândit: jucătorii devin un soi de angajatori pentru cei care pot mări performanţa virtuală a personajului care-i reprezintă pe ecranul telefonului sau calculatorului. Iar pasionaţii chiar le donează bani celor de la care învaţă tainele jocului sau îşi cumpără bilete la campionatele unde gamerii profesionişti fac spectacol. Această disponibilitate financiară a fanilor a creat o piaţă care, deşi intangibilă, generează meserii importante! De pildă, boosterul, streamerul şi managerul de e-sports. Şi n-are nimeni nevoie de un CV pompos, care să sublinieze proactivitatea sau cine-ştie-ce alte cerinţe corporatiste. Activitatea lor presupune, pur şi simplu, cunoaşterea jocului. Şi mult antrenament. În faţa ecranului.Vă prezentăm cele mai întâlnite meserii de pe această piaţă aflată în plină ascensiune în ultimul deceniu. Aceştia sunt profesioniştii, veteranii luptelor corp digital la corp digital, cei mai buni dintr-o lume care efectiv nu există.

1. Jucătorul profesionist

Am renunţat la prieteni şi la familie pentru a mă antrena la LOL, în Germania.

La cei 21 de ani ai lui, Andrei Pascu (foto dreapta) a renunţat la facultate pentru a se dedica 100% gamingului. S-a stabilit în Germania şi locuieşte într-o casă amenajată special pentru jocuri video, împreună cu ceilalţi membri ai echipei sale, „H2K Gaming“. „Am renunţat la prieteni şi la familie pentru a locui în Germania. Mi-am ales această meserie pentru că, datorită creşterii industriei, poate aduce câştiguri suficiente pentru a avea un nivel de trai destul de bun“, explică Andrei Pascu.Părinţii săi au înţeles că jocul, iar nu joaca sa are potenţial după ce l-au văzut la turnee în afara ţării. Andrei Pascu este cel mai bine plasat jucător român în clasamentul jocului „League of Legends“. În realitatea virtuală, în cheamă „Odoamne“. Într-un cuvânt. Andrei Pascu este, dacă e permisă această comparaţie ca un sacrilegiu, un fel de Hagi al sportului digital. Până la urmă, joacă la o echipă de top şi are succes. Stă în cantonament în Germania şi participă la campionate mondiale. E un jucător profesionist. Jucătorii profesionişti sunt, după cum spune şi intuiţia, practicanţii sporturilor digitale. În lumea pasionaţilor de gaming, numele acestora au aceeaşi greutate ca acelea ale fotbaliştilor în rândul galeriilor. Fanii le văd meciurile în direct pe internet şi îi admiră sincer pentru performanţa lor. Viaţa lor e similară cu cea a sportivilor de top: antrenamente zilnice, turnee internaţionale şi autografe pentru fani.

2. Boosterul

Când ai mei au văzut câţi bani fac, întrebările nu şi-au mai avut rostul.

Când munceşte 20 de zile pe lună câştigă 800 de euro, iar aceasta e varianta comodă. Gabi are 19 ani, e din Bucureşti şi e booster. E plătit să se joace de pe conturile de utilizator ale altor gameri pentru a le obţine acestora o poziţie mai bună în clasamentul jocului. Îşi face programul şi alege cât de dificilă va fi munca lui după cum are chef. Aşa sunt boosterii. Chiar dacă este înscris la două facultăţi, Gabi a preferat să stea mai mult acasă. Dacă e motivat să muncească, poate obţine peste 1.500 de euro lunar. Suma aceasta i-a impresionat şi pe părinţi, care, ce să facă, n-au ce să facă. Gabi, boosterul, e precaut în faţa reporterilor. Nu-şi va dezvălui identitatea. E mai bine aşa. Când boosterul foloseşte contul unui alt utilizator, el determină, prin eficienţa sa, ca sistemul să-l claseze mai sus pe client. Până la urmă, jocul e o competiţie, iar competiţiile au clasamentele lor. Gabi preferă să nu-i fie publicate poza şi numele real ca urmare a raportării negative a firmelor de jocuri asupra boosterilor. Reticenţa e uşor de explicat: practic, acurateţea clasamentului unui joc este alterată de boosteri, aşa că firmele condamnă formal această activitate, chiar dacă nu există măsuri legale pe care să le poată demara. Dar nu se ştie niciodată. În România, Gabi n-are îndeajuns de mulţi clienţi. Spune că el oferă servicii de lux, e normal. Dar boosterul a intrat pe piaţa internaţională: lucrează pentru un site de boosting care specifică tarifele în funcţie de nivelul dorit. De pildă, pentru a ajunge de la cel mai mic la cel mai mare nivel, un jucător foarte slab, dar cu bani în buzunar, trebuie să plătească aproape 1.400 de euro. Majoritatea oamenilor se rezumă, totuşi, la un nivel mediu, care îi duce la cheltuieli de 200 de euro.

3. Game testerul

Un tester este liber să încerce să strice jocul.

Game testingul este singura meserie din această listă care garantează venit lunar constant şi are cei mai mulţi practicanţi. Înainte de a lansa pe piaţă un joc, companiile producătoare de jocuri video întorc produsul lor pe toate părţile, pentru a preîntâmpina eventuale erori. Scopul lor e să descopere erorile din joc pentru ca acestea să fie reparate înainte de lansarea oficială. Fiecare companie are departamentul de „testeri“. Şi sunt destui angajaţi aici. Pe site-urile de joburi, anunţurile pentru game testeri vin la kilogram. Testeri, testeri, testeri! Mii de testeri! Dar nu doar jocurile pe calculator au succes şi nevoie de testeri. Ana Maria Ioan (22 de ani) (foto dreapta) lucrează la Gameloft România, o firmă care produce exclusiv jocuri pentru tablete şi telefoane. Ea este trainer într-un departament cu 700 de testeri. Ana este cea care le face instructajul noilor recruţi. Lucrează de doi ani acolo şi a fost recent promovată la poziţia de trainer. „Un tester este liber să încerce să strice jocul“, explică Ana Maria Ioan. Testerii sunt cei care îşi folosesc imaginaţia pentru a verifica fiecare posibilitate din joc.

4. Streamerul

E aproape acelaşi lucru pe care-l fac Mircea Badea şi Radu Banciu. Mă joc şi le explic celor care mă urmăresc online cum şi de ce iau anumite decizii. 

Streamerii trăiesc din donaţii. În România există doar şase streameri care se pot întreţine din munca lor. Alex (foto dreapta) are 25 de ani şi e unul dintre ei. Ce face el, mai exact, în afară de faptul că-şi zice „Zombilău“? Explică, aşa cum a făcut-o şi în faţa părinţilor: „E aproape acelaşi lucru pe care-l fac Mircea Badea şi Radu Banciu. Mă joc şi le explic celor care mă urmăresc online cum şi de ce iau anumite decizii. Numai că, de multe ori, interacţionez direct cu cei ce mă urmăresc. În loc să citesc ziare, mă joc League of Legends“, încearcă Alex Florin Pîrjol o analogie digerabilă. Tânărul are 7.000 de fani pe reţelele de socializare, iar acesta e un barometru important pentru afacerea lui. Se întâmplă aşa: „Zombilău“ anunţă pe Facebook că va începe transmisia unu joc, iar 500 de fani apar pe canalul lui de pe site-ul hitbox.tv, un agregator al streamerilor din toată lumea. Timp de câteva ore, îl urmăresc cum joacă şi, mai important, cum comentează când joacă. Un streamer îşi transmite pe internet performanţa în cadrul jocului şi, cu ajutorul unei camere web, spectatorii îi ascultă comentariile şi îi văd reacţiile. Pe platforma online se vede înregistrarea jocului şi, într-un cadran mai mic – Alex Florin Pîrjol, transmiţându-se în timp real. Oricine poate să-şi facă un canal de transmise, însă nu oricine poate să câştige bani. Cei care reuşesc în domeniu sunt gamerii cei mai charismatici. Alex susţine că în România se poate trăi din streaming dacă ai minimum 400 de urmăritori. Fanii îi urmăresc cu admiraţie şi chiar au şansa de a vorbi cu ei în timpul transmisiei prin chat-ul de pe canal. Drept răsplată pentru activitatea lor, streamerii primesc donaţii.

5. Manager de e-sports

România este încă sceptică în ceea ce priveşte jocurile video şi sportul electronic.

Dragoş Karner (30 de ani) (foto dreapta) coordonează şi impresariază o echipă de jucători profesionişti. Dacă Andrei Pascu e un soi de Hagi al internetului, Dragoş e, deodată, şi Roman Abramovici, şi Antonio Conte. Echipelor profesioniste de jucători pe calculator nu puteau să le lipsească managerii, iar Dragoş Karner a intuit asta încă din 2005, când a înfiinţat comunitatea „Airwalk Media“. Astăzi, e managerul unor echipe de jucători ai jocurilor „League of Legends“ (LOL) şi „Counter-Strike: Go Airwalk Media“ (CSGO), dar este şi capul echipei naţionale de CS, pentru că, da!, România are o echipă naţională de CSGO. Ce face, mai exact? Tot o analogie: „La fotbal, ai 11 rezerve, în timp ce, la o echipă de LOL sau CSGO ai cinci jucători şi sunt puţine şanse să ai rezerve. Trebuie să discuţi cu fiecare jucător în parte, să vezi ce personalitate are, ce îi place, ce-i displace şi să decizi cum îl poţi integra în echipă. Este greu atunci când vorbeşti cu cinci personalităţi şi mentalităţi diferite şi încerci să le faci să se completeze, să funcţioneze ca un întreg“, explică Dragoş Karner. Bărbatul susţine că veniturile unui manager de e-sports în România nu sunt încă suficiente: „România este încă sceptică în ceea ce priveşte jocurile video şi sportul electronic. Abia acum doi sau trei ani, când au venit în România cele mai mari nume ale scenei de sport electronic din lume, ne-am mai dezgheţat şi sportul electronic a început să fie privit cu alţi ochi“. Cu susţinerea mamei lui, Dragoş s-a orientat spre domeniul jocurilor video încă de când era copil. „A văzut cât de important este pentru mine şi m-a susţinut în tot ceea ce am vrut să fac. Pot spune că, fără ea şi fără ajutorul ei, nu eram acum aici şi îi mulţumesc din tot sufletul“.

Cât se câştigă din cele mai populare jocuri?

„16 echipe de pe continente diferite, un fond de premii de 18.429.613 dolari şi milioane de spectatori care urmăresc în direct meciurile.“ Nu este descrierea unui turneu de fotbal, ci a campionatului mondial de Dota 2 din 2015: The International Dota 2 Championships.

Jocurile de echipă, în reţea, sunt principalele mine de aur ale industriei. Similarităţile dintre sporturile tradiţionale şi jocurile online le-a adus denumirea de e-sports sau „sporturi digitale“. Totuşi, în cazul fanilor există diferenţe faţă de cei ai fotbalului. Între fanii echipelor de e-sports încă nu s-au înregistrat bătăi cu mouse-uri şi cabluri USB în spatele Net Caffe-ului. Acestea sunt câteva dintre cele mai populare sporturi digitale:

DOTA 2

este jocul care a oferit, până în prezent, cel mai mare fond de premiere acordat de un turneu de sporturi digitale. Anul trecut, a fost strânsă suma de 18.429.613,05 dolari. Deşi jocul e gratuit, jucătorii pot modifica aspectul eroului digital – elfi fără urechi, haine de alte culori şi altele. Fiecare modificare a standardului de joc are un preţ. Iar uneori se adună şi 18 milioane de dolari din modificările astea. Aceeaşi modalitate de finanţare este abordată şi în 2016. Finanţarea a ajuns, până în prezent, la 17.849.817 dolari, iar jucătorii estimează că suma de anul trecut va fi depăşită. În cadrul jocului, două echipe formate din câte cinci jucători urmăresc să-şi distrugă una alteia baza. Fiecare membru al echipei îndeplineşte un rol distinct şi îşi alege unul dintre eroii cu abilităţi unice, pe care îi pune la dispoziţie jocul. Şi apoi se joacă.  

League of Legends

, prescurtat LOL, a fost cel mai popular joc în reţea din lume în 2015. Anul trecut, campionatul mondial de LOL (foto dreapta) a avut un fond de premiere în valoare de 2.130.000 de dolari şi peste 36 de milioane de fani care au urmărit concursul transmis în direct. Suma oferită este de peste 21 de ori mai mare decât în urmă cu patru ani (100.000 de dolari în 2011). Principiul jocului este similar cu DOTA 2, ambele jocuri având aceeaşi sursă de inspiraţie.

Counter-Strike: Global Offensive

este un joc mai nou decât cele precedente, însă cu un succes considerabil încă de la lansare. Premiile turneelor internaţionale de Counter-Strike: Global Offensive au ajuns la 1 milion de dolari! În cadrul jocului, bătălia se dă între două tabere: „terorrists“ şi „counter-terrorists“. În scenariul comun, teroriştii au rolul de a planta o bombă într-un punct fix, iar trupele de contra-terorişti au rolul de a împiedica explozia. Învingătoare este echipa care a câştigat cele mai multe runde. Franciza Counter-Strike a apărut în 1999.
 

Care e preţul câştigurilor din jocuri?

Sunt mulţi bani în această industrie a jocurilor virtuale. Şi sunt din ce în ce mai mulţi oameni care se abandonează jocurilor. Ce efect are această explozie a industriei jocurilor asupra oamenilor? E doar o preocupare tinerească sau chiar se pot construi cariere reale pe aceste platforme virtuale? Şi ce se întâmplă cu cei care stau în faţa calculatorului zi-lumină şi se joacă? Ne spun medici, profesori, sociologi, psihologi.
 

Piaţa jocurilor video e în expansiune în România. Companii internaţionale care produc jocuri, precum Electronic Arts şi Ubisoft, au creat mii de locuri de muncă în ţară. Un game tester sau un game designer are, iată, nevoie de experienţă pentru a obţine un loc de muncă. Dar, aparte de distracţia cuvenită, ce poate câştiga un angajat în industria jocurilor pe calculator? Mădălina Teodorescu, specialist în resurse umane la firma de software Avangate, spune că abilităţile pe care le dezvoltă gamerii în faţa electronicelor îi fac eligibili şi pentru domenii de activitate care nu se află în sfera jocurilor. Printre aceste abilităţi se regăsesc rapiditatea de luare a deciziilor, capacitatea de analiză şi abilităţi de lucru în echipă. Iar acestea pot fi folosite şi la alte job-uri care n-au legătură neapărat cu calculatorul.

Un susţinător moderat al jocurilor video este Lazăr Vlăsceanu, sociolog experimentat în domeniul învăţământului. El susţine că jocurile nu trebuie văzute ca o pacoste care intră în competiţie cu şcoala. „Să excluzi jocurile video din şcoală e ca şi cum ai muta şcoala în altă vreme“, spune Vlăsceanu. Sociologul indică o anchetă a Organization for Economic Cooperation and Development (OECD), prin programul „Programme for International Student Assessment“ (PISA), care a determinat că elevii români sunt printre cei mai nemulţumiţi cu privire la şcoală. De ce? „Elevii nu găsesc nicio plăcere în şcoală, ci doar obligaţia de a învăţa lucruri aride. Asta trebuie să ne dea de gândit“, explică sociologul.

Să citeşti sau să te joci: aceasta e întrebarea

Dar mai au timp gamerii profesionişti de lectură? Şi, dacă le plac lumile fantastice, de ce nu pun mâna pe-o carte SF? Să citeşti sau să te joci, aceasta e întrebarea. Celebrul scriitor SF Alexandru Mironov e îngăduitor: „Jocurile sunt parte intelectuală a culturii!“. Nu e adevărat, cărţile n-au fost înlocuite de jocurile video, susţine scriitorul. În continuare, există tineri pasionaţi de lectură, în aceeaşi măsură în care există tineri care se joacă pe calculator. Până la urmă, tot despre o formă de artă vorbim. Şi, pentru cele 7 miliarde de oameni, există în prezent numeroase forme de artă. Alexandru Mironov e de părere că părinţii trebuie să-şi îndrume copiii să descopere, ponderat, toate formele de artă existente, atât cărţile, cât şi jocurile video.

Totuşi, ce se întâmplă cu oamenii care trebuie să stea pe scaun, în faţa calculatorului, cea mai mare parte a timpului? Cât de serioase sunt avertizările medicilor: afectarea ochilor şi a coloanei, pierderea contactului cu realitatea, diminuarea calităţilor vieţii sociale şi chiar dependenţa?

Monica Jugravu, medic de familie, spune că organismul are de suferit în urma utilizării calculatorului timp de 8 ore sau mai mult pe zi. Ochii sunt primii care au de suferit. Ecranul calculatorului duce la pierderea acuităţii vizuale. Statul pe scaunul de la calculator poate genera probleme  ale coloanei precum scolioza. Mai mult decât atât, inteligenţa emoţională este afectată drastic: „Devii distant, rece, trăieşti în altă lume“, susţine medicul.

Al şaselea simţ: cel al irealităţii

„Dacă vă cer 1.000 de lei ca să vă învăţ copilul să citească şi îl învăţ doar două-trei cuvinte, ce faceţi?“ Conform psihologului Constantin Cornea, abilităţile pe care le dezvoltă gamerii în faţa calculatorului au un preţ prea mare. Cei care petrec mult timp în jocurile video tind să-şi piardă identitatea şi să-şi creeze una falsă. Ei vor dori să fie trataţi conform imaginii exacerbate create, însă, când cei din jur nu le vor satisface aşteptările, gamerii vor întâmpina dificultăţi. Viaţa socială are de suferit. „Oamenii sunt făcuţi să-şi folosească toate cele cinci simţuri. Jocurile pe calculator dezvoltă un al şaselea: cel al irealităţii“, crede Constantin Cornea. Potrivit acestuia, organismul uman nu este obişnuit să producă adrenalină în cantităţile de care un gamer are nevoie când se joacă. „Poate că, peste trei generaţii, costurile statului la calculator se vor diminua, pe măsură ce organismul se va adapta, precum organismele care devin tolerante la otravă“, susţine psihologul. În prezent, singurii meseriaşi despre care Constantin Cornea spune că beneficiază sunt contabilii: ei chiar îşi fac viaţa mai uşoară cu ajutorul calculatorului.

Sociologul Mircea Kivu crede că persoanele care cunosc lumea mai mult prin intermediul jocurilor pe calculator decât prin contact direct vor avea impresii eronate cu privire la viaţă. „Dacă un gamer se izbeşte cu maşina într-un zid, în joc, nu e nicio problemă. În afara jocului, totuşi, repercusiunile sunt diferite“, susţine Mircea Kivu. Dar nu e de-ajuns că vor avea un loc de muncă asigurat? „Domeniul jocurilor creează locuri de muncă, dar şi industria drogurilor şi a armelor creează. Acesta nu e un argument“, spune sociologul.

Gamerii se văd şi faţă în faţă

Dacă te îndrepţi spre Cişmigiu dinspre Universitate, vei observa, pe partea stângă un pub cu ferestre transparente deasupra cărora scrie „Nexus Gamers Pub“. Acesta este localul care combină alcoolul cu experienţa internet caffe-urilor. Prin geam se văd câţiva oameni care stau la mese cu beri în mână şi, ceva mai în spate, un bar. Totul pare comun, însă localul este dotat cu tot ce-i trebuie unui gamer ca să se simtă ca la el acasă fără să fie acasă. Pe lângă mesele specifice, în acest pub se găsesc 20 de calculatoare peformante, console şi o varietate de jocuri de masă. Precum se umple Centrul Vechi când se transmit meciurile de la EURO, la fel de aglomerat e Nexusul când au loc finalele campionatelor de sporturi digitale. Barul din inima Bucureştiului este centrul de socializare al gamerilor. Aici se organizează turnee săptămânale şi, mai nou, se ademenesc pokemoni.

Nexus Gamers Pub este centrul de socializare al gamerilor; Foto: Facebook NexusGamersPub

Întâlniri cu starurile gamerilor

Dar, dacă nu sunt împătimiţi ai interent caffe-urilor, pasionaţii jocurilor tot au unde să se întâlnească. Evenimentele cu specific sunt locurile pe care gamerii le folosesc pentru a schimba opinii faţă-n faţă.
În perioada 27-29 mai, la Romexpo, în Capitală, se puteau observa personaje ieşite din seriale TV şi jocuri video. De pildă, în a treia zi de „Comicon“, un eveniment care adună pasionaţii de jocuri pe calculator, seriale TV şi benzi desenate, a avut loc concursul de interpretat personaje fictive (cosplay). Pe scenă urcă, unul câte unul, oameni costumaţi în personajele favorite din lumea virtuală. Publicul din sală, de vreo 300-400 de persoane, aplaudă cu patos când imitaţia e reuşită, dar concurenţii nu trebuie doar să se costumeze. Câştigători vor fi cei care au excelat la copiat gesturile şi replicile-semnătură ale personajelor fictive. În cadrul evenimentului, pe lângă posibilitatea de a interpreta personajele favorite, gamerii se pot delecta cu jocurile care nu au fost lansate sau pot cunoaşte personal alţi jucători profesionişti. În plus, firmele de jocuri şi vedetele din mediul digital vin pentru a interacţiona cu fanii lor. Există şi un eveniment care reuşeşte să separe jocurile de forme de artă neinteractive precum serialele TV. E vorba despre „Dreamhack“, organizat în Bucureşti, la Sala Polivalentă, în perioada 16-18 septembrie. Anul acesta, vor veni în România opt dintre cele mai bune echipe de CS:GO din lume. Aceste întruniri se ţin în Bucureşti de mai multe ori pe an.

Fani ai benzilor desenate, costumaţi în personaje lor favorite: Spider Man, Captain America, Iron Man. 

Ultima modă

VR-ul, carevasăzică Virtual Reality, e monitorul pe lângă care nu te poţi uita. Îţi pui o pereche de ochelari şi nimic nu mai e la fel. Oriunde ai întoarce capul, vezi o lume digitală, construită în 3D. Poţi să-l vezi pe Elvis lângă tine, să fii în tundra arctică şi să pluteşti pe un covor magic. Aparatura VR există încă din 1962, însă abia în ultimii ani a fost atins un raport decent între dimensiunea aparatului şi calitatea acestuia. Tehnologia VR presupune crearea unui mediu virtual şi simularea prezenţei utilizatorului în el. Această dezvoltare tehnologică facilitează crearea de noi concepte de jocuri – jucători care se mai şi ridică de pe scaunul de la birou! Prin utilizarea senzorilor de mişcare, acţiunile jucătorilor sunt înregistrate şi au un efect corespunzător afişat prin ochelari. Gamerii pot să „apuce“ o lopată şi să înceapă să „sape“, însă doar ei vor şti acest lucru. Din exterior, ei rămân doar nişte mimi foarte buni.

Ghid de conversaţie cu gamerii

Oamenii, pentru amuzament, vor striga „Fault!“ când se accidentează chiar dacă nu se află pe terenul de fotbal. Utilizarea repetată a unor termeni dintr-un domeniu specific îi trimite, automat, în limbajul comun. Aceştia sunt câţiva termeni pe care gamerii i-au preluat din jocuri:

Ultimată
Originea - Personajele controlate în jocuri au diverse abilităţi. Ultimata este mama tuturor abilităţilor. Această abilitate supremă este obţinută la un nivel mare şi are un grad ridicat de eficienţă.
Preluare - Termenul este folosit pentru a defini lovituri sau acţiuni eficiente aplicate altor persoane.
Exemplu - I-a dat francezu’ ăla o ultimată lu’ Ronaldo de l-a scos de pe teren.

Report

Originea - Butonul „Report“ din cadrul jocurilor este folosit pentru a reclama jucătorii care folosesc un limbaj neadecvat în chat sau care folosesc programe ilegale pentru a-şi spori perfomanţa. Totuşi, de cele mai multe ori, jucătorii pasibili de butonul „Report“ nu sunt sancţionaţi.
Preluare - Când un gamer spune că-ţi dă report, face o ameninţare ironică. Este folosit pentru a exprima o nemulţumire nu foarte semnificativă într-un mod amuzant.
Exemplu - Dacă nu-mi dai ăia 10 lei înapoi mai repede, îţi dau report.

Bug

Originea - Un bug (n.r. – în engleză, gândac) este o eroare de programare regăsită în cadrul jocului. Acestea pot să apară în urma unei actualizări sau să fie nedescoperite de către game testeri înainte de lansarea jocului.
Preluare - Atunci când ceva nu mai funcţionează cum trebuie, gamerii spun că „s-a bug-uit“.
Exemplu - Aspiratorul s-a bug-uit după ce am încercat să aspir cioburile. (În acest caz, poate să fie bug-uit şi creierul persoanei)

Lag

Originea - Lagul este lipsa de sincronizare dintre comenzile jucătorului şi răspunsul serverului. Personajele jucătorilor care au lag sunt observaţi de ceilalţi deplasându-se sacadat.
Preluare - Se spune despre persoanele care gândesc mai încet că au lag.
Exemplu - Toţi au prins gluma imediat în afară de Gheorghe, care are lag. A început să râdă după ce toţi s-au oprit.

Camp

Originea - În jocurile de tip shooter, când cineva stă la pândă foarte mult timp în aceeaşi poziţie, se spune, despre el că face camp. 

Preluare - În afara jocului, este utilizat când o persoană nedorită blochează accesul într-un anumit loc.
Exemplu - Am venit pe jos pentru că nişte controlori făceau camp în staţie.

Mană

Originea – Mana reprezintă o cantitate de energie necesară, în unele jocuri, pentru a utiliza abilităţi. Unele consumă mai multă mană decât altele. În urma consumării de mană, unele abilităţi nu vor mai putea fi utilizate.
Preluare – Gamerii folosesc expresia „a rămas fără mană“ atunci când este vorba de cineva extenuat.
Exemplu – Nu i-a mai rămas nici o picătură de mana după ce a stat în mall 5 ore cu soţia să-şi aleagă pantofi.

Rage quit

Originea – Un lucru pe care mulţi nu-l deduc este că jocurile în reţea nu au buton de pauză. Când 10 oameni joacă pe acelaşi server, nu pot opri jocul pentru o singură persoană. Ca să evadeze din joc, aceştia vor trebui să-l părăsească. Dacă părăsirea jocului este produsă de un element interior precum furia nereuşitei în loc de o cauză externă, se consideră un Rage Quit (ieşire în furie).

Preluarea – Într-o situaţie socială, când cineva pleacă din cauza unei iritări, gamerii spun că a făcut Rage Quit.
Exemplu – Dumitru a făcut rage quit după ce Ana l-a acuzat c-a înşelat-o. Chiar a plecat fără să-şi plătească partea din consumaţie.

GG

Originea –  GG este o abreviere a formulei de politeţe „Good game!“(Bun joc!). Aceasta este utilizată de gameri la sfârşitul unui meci de LOL, DOTA, CS sau alte sporturi digitale.
Preluare – Pronunţat „ge-ge“ sau „gî-gî“ (de cei care vor să fie diferiţi), se foloseşte pentru a complimenta reuşite.
Exemplu - „Tocmai am fost promovat!“ „GG, aşa te vreau!“