Un şarpe cu două capete a fost descoperit în Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un şarpe cu două capete, în vârstă de doar două săptămâni, a fost descoperit recent de către un fermier în regiunea nord-estică a Turciei, relatează BBC.

Potrivit unui ziar local, reptila a fost găsită în provincia Giresun, localizată în partea de nord a Turciei, pe ţărmul Mării Negre, iar in prezent se află într-un adăpost.

Ozgur Ereld, cel care se ocupă de supravegherea şarpelui, spune că acesta are nevoie de o îngrijire specială datorită celor două capete, precum şi din cauza formei sale.

„Având în vedere că şarpele are două capete, gâtul său este mai subţire decât în mod obişnuit. Încercăm să-i dăm doar porţii mici de mâncare, pentru că altfel s-ar îneca. După cum se cunoaşte, şerpii înghit prada în întregime, apoi o digeră”, spune Ozgur Ereld.

Şarpele descoperit aparţine speciei Coluber, având un corp subţire şi fiind capabili să se mişte cu o viteză deosebită.

Din păcate, şansele de supravieţuire a unui şarpe cu două capete în mediul natural sunt minime, din cauza structurii sale anatomice, care îl face vulnerabil în faţa altor animale salbatice.

Se estimează că un şarpe cu două capete se naşte o dată la 10.000 de cazuri.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite