Psihiatrul NASA: cum afectează călătoriile spaţiale mintea omului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Condiţiile de mediu deprimante pe Pământ sunt cele care creează probleme şi astronauţilor FOTO NASA
Condiţiile de mediu deprimante pe Pământ sunt cele care creează probleme şi astronauţilor FOTO NASA

Călătoria în spaţiu este o experienţă dificilă pentru organismul uman. Are însă efecte şi asupra minţii omului, care trebuie să se adapteze la spaţiul cosmic. Viaţa astronauţilor este una foarte solicitantă, atât mental, cât şi emoţional sau fizic. Ei trebuie să folosească echipamente extrem de scumpe, în condiţii de risc, pentru a a-şi îndeplini misiunile.

Dr. Gary Beven este psihiatrul NASA specializat în călătoriile în spaţiu încă de la începutul programului spaţial cu echipaje umane, în anii 1980. În condiţiile în care omenirea se pregăteşte să colonizeze Marte într-un program care a început deja, observaţiile de peste 30 de ani ale „psihiatrului spaţial” îi vor ajuta pe primii călători să facă faţă experienţei, chiar fără antrenamentele riguroase ale astronauţilor profesionişti.

Oamenii care-şi desprind picioarele de pe Pământ spre spaţiu, chiar dacă nu părăsesc atmosfera, au nevoie de asisteţa unui medic, în primul rând, a explicat Gary Beven într-un interviu acordat recent, publicat de lifehacker.com. Deşi NASA coordonează programe din 1958, abia după aproape 20 de ani au considerat că prezenţa unui psihiatru specializat în călătoriile în spaţiu este necesară.

Zborul în spaţiu nu dăunează sănătăţii psihice

Una dintre teoriile referitoare la mediul dintr-o navă cosmică este acea că este riscantă şi chiar dăunează stării psihice a oamenilor. „Viaţa în microgravitaţie la bordul unui vehicl spaţial nu pare să producă simptome de decădere psihică, cauzate de specificul mediului. Toate problemele de comportament înregistrate până în prezent au avut la bază factori comuni”, a explicat psihiatrul NASA.

De exemplu, echipajele care au fost restrânse într-un spaţiu de dimensiuni mici au fost afectate, în special în lipsa spaţiilor de recreere, sau când volumul de muncă a fost foarte mare. Pe de altă parte, lucrul insuficient şi considerat nesemnificativ, a avut acelaşi efect. Acest tip de scenariu poate fi şi cauza pentru care cosmonauţii de pe staţiile Salyut au avut probleme, în timpul unor zboruri cu o durată mai mare de şase luni.

Problemele pământeşti călătoresc în spaţiu

Condiţiile în care oamenii trăiesc la bordul navelor i-ar deprima şi dacă ar fi pe Pământ, a explicat Beven. Ajustarea mediului în consecinţă ajută la îmunnătăţirea moralului călătorilor în spaţiu. Staţia Spaţială Internaţională, laboratorul de pe orbită care testează acest lucru, oferă în prezent „condiţii adecvate de somn, mâncare sănătoasă şi gustoasă, muncă semnificativă pentru astronauţi, precum şi timp liber, evenimente sociale – contactul cu familia şi prietenii, muzică sau filme; dar şi intimitate, suficient spaţiu şi sprijin din partea echipajului de la sol”, a adăugat specialistul.

O echipă de şase oameni, selectaţi astfel încât să aibă pregătirea necesară se descurcă foarte bine în în spaţiu, în aceste condiţii, conform observaţiilor făcute de Beven. Oamenii se adaptează la noul mediu în aproximativ şase săptămâni şi chiar îşi doresc să stea mai mult. Din acest motiv, se planifică în prezent misiuni de un an.

De pe orbită, în spaţiu

Staţia Spaţială poate oferi doar indicii în privinţa modului în care viaţa în spaţiu afectează psihicul oamenilor, însă, a avertizat expertul NASA. Aceasta pentru că, într-o misiune cum este cea pe Marte, condiţiile diferă: nava ar fi mult mai mică, iar misiunea ar dura până la doi ani şi jumătate.

Cea mai îndelungată misiune în spaţiu, până în prezent, a durat 437 de zile, pe Mir. În plus, acesta este cazul unor cosmonauţi experimentaţi. În opinia psihiatrului, asigurarea aceluiaşi nivel de confort pe o navă spaţială ca cel de la bordul SSI va reprezenta o „provocare supremă”.

Gary Beven monitorizează starea tuturor candidaţilor astronauţi, antrenamentele echipajelor de la bordul SSI, evaluează fiecare persoană la şase luni, prin conferinţe video private. „Este un privilegiu unic, să vorbesc cu echipajul. Folosim timpul scurt alocat conferinţei pentru a analiza sănătatea comportamentală a astronauţilor, a învăţa din experienţele lor”, a spus psihiatrul, care se ocupă în prezent de cel de-al 20-lea echipaj de la bordul SSI.

Cele mai mari probleme care pot apărea în spaţiu sunt legate de izolare şi de deprimare, nu unele de comportament sau referitoare la spaţiul cosmic, a concluzionat acesta.

Știință

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite