NASA caută 4 marţieni aspiranţi pentru o simulare de un an a vieţii pe Marte. Ce sarcini vor avea voluntarii

0
Publicat:

Agenţia spaţială americană (NASA) a anunţat că este în căutarea a 4 voluntari motivaţi pentru o simulare de un an a vieţii pe Marte.

Simulare NASA a vieții pe Marte FOTO Shutterstock
Simulare NASA a vieții pe Marte FOTO Shutterstock

Începând din primăvara anului 2025, 4 voluntari vor petrece 12 luni în cadrul simulării "Mars Dune Alpha", ce se va desfăşura la Houston, Texas, anunță Agerpres.

Situl măsoară 160 de metri pătraţi şi este modelat după conceptul unei staţii de cercetare de pe planeta Marte. Staţia de cercetare va fi o construcţie modulară, realizată prin imprimare 3D, amplasată la Centrul Spaţial Johnson din Houston.

Programul este conceput să stimuleze condiţiile şi provocările unei misiuni cu echipaj uman pe Planeta Roşie, printre care administrarea unor resurse limitate, defecţiuni ale unor echipamente şi sisteme, întârzierea comunicaţiilor şi alţi factori de mediu ostili.

Operaţiuni cu roboţi

Printre sarcinile care le vor reveni celor 4 voluntari se numără ieşiri autonome la suprafaţa planetei, operaţiuni cu roboţi, menţinerea habitatului şi creşterea unor culturi.

Aceasta va fi cea de-a doua astfel de simulare, ce face parte din programul ''CHAPEA'' (Crew Health And Performance Exploration Analog) al NASA, menit să pregătească viitoarele misiuni cu echipaj uman pe această planetă.

Persoanele interesate pot aplica până la data de 2 aprilie, conform NASA. Voluntarii trebuie să aibă licenţă în domeniul ştiinţelor naturale, să aibă vârsta între 30 şi 55 de ani, să fie „sănătoşi şi motivaţi", nefumători şi să fie cetăţeni americani sau să dispună de viză de şedere permanentă în SUA. De asemenea, trebuie să fie vorbitori fluenţi de limba engleză.   

Elicopterul marțian Ingenuity, dispărut în misiune pe 18 ianuarie, a fost găsit. Ultima imagine cu aparatul de zbor luată de roverul Perseverance

Pe 4 februarie, roverul marțian Perseverance al NASA a surprins o imagine a companionului său, acum dispărut, elicopterul Ingenuity. Cele două aparate au petrecut aproape trei ani pământeni cercetând Planeta Roșie în căutarea unor semne de viață străveche și efectuând misiuni aeriene pe Marte. Elicopterul Ingenuity avariat a stat pierdut puțin peste două săptămâni.

Roverul Perseverance a surprins imaginea la ora 13:05, ora medie globală solară, care arată  micul elicopter stând singur pe o dună de nisip marțiană aridă din Neretva Vallis.  Imaginea a fost transmisă înapoi pe Pământ și procesată de către studentul la design vizual Simeon Schmauss, care a asamblat cele șase imagini brute ale NASA într-o panoramă, scrie popsci.com.

Pe 18 ianuarie, rotoarele lui Ingenuity au fost avariate atunci când a aterizat pe ceea ce NASA a numit un petic „fad” de peisaj marțian. În mod obișnuit, elicopterul se folosea de roci și de alte elemente distinctive de pe Planeta Roșie pentru a naviga, dar drona nu a avut multe indicii vizuale în timpul celui de-al 72-lea și ultimul său zbor.

Știință

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite