Sticlele de coniac care costă mai mult decât o excursie de lux la Paris
0
Coniacul, pentru persoanele cu gusturi mai puţin rafinate, poate părea o băutură alcoolică, din cereale, cu gustul preluat de la butoaiele în care s-a învechit. Dar există şi pasionaţi, aşa cum a observat şi Tony Sachs, blogger pentru „Huffington Post“, care caută mereu aroma perfectă, astfel că devine extrem de importantă calitatea tipului de coniac pe care îl savurează, chiar dacă moftul bahic ajunge să aibă un preţ exorbitant.
Camus Ile de Re, Pierre-Ferrand 1840, Louis Royer Force 53 sunt câteva dintre băuturile spirtoase complexe, delicioase care sunt rezervate bogătaşilor.
„Să treci de la un coniac ca cele de pe rafturile magazinelor, la unul foarte bun, este un moment special. Dar să treci de la un coniac bun la unul dintre cele trei sticle speciale, pe care dacă le-ai cumpăra ai da 40.000 de dolari, este ceva cu totul deosebit. În cazul în care eşti un pasionat băutor de coniac sau doar fan al sticlelor sau al ambalajelor frumoase, colecţionezi băuturi spirtoase rare sau pur şi simplu doreşti să bei puţin coniac de calitate, atunci acestea sunt tipurile de coniac special concepute pentru tine“, explică Tony Sachs.
Una dintre aceste băuturi rafinate este Chapters of Ampersand Et No.1 ce are o vechime de 113 ani, iar o sticlă costă 7.750 de dolari, în prezent mai fiind valabile 300 de sticle. Creat la iniţiativa mai multor oameni de afaceri suedezi, care au dorit să realizeze un produs foarte bun, fondatorii Chapters of Ampersand au mers în oraşul francez Cognac în căutarea de reţete rare. L-au găsit pe Folke Andersson, un maestru care îşi prepara acasă licorile, şi pe Goran Warff, un maestru sticlar specializat în realizarea sticlelor din cristal.
Gust dulce, de struguri, şi o savoare fină, fructată

„Este destul de greu de înţeles cum cineva poate turna într-un pahar fie şi o picătură din această sticlă ce are o formă atât de neobişnuită, de corn de berbec. Cei care o cumpără, probabil că angajează pe cineva care să se ocupe de acest aspect. Ceea ce este recomandabil din moment ce fiecare picătură din Et No.1 este atât de preţioasă“, susţine Sachs.
Camus Cuvee 5.150, al doilea de pe listă, are o vechime cuprinsă între 22 şi 37 de ani, iar o singura sticlă, din cele 1.492 încă disponibile, costă 13.500 de dolari. Camus îşi celebrează anul acesta cea de-a 150-a aniversare, deşi este cunoscut în State de doar câţiva ani. Pentru a sărbători acest moment şi pentru a comemora cele cinci generaţii ale familiei Camus, care au făcut acest coniac deosebit, ei au oferit Cuvee 5.150. Această băutură, făcută din struguri din cinci regiuni din apropierea oraşului Cognac, a fost preparat într-un decantor de cristal Baccarat şi aşezat în interiorul unei frumoase casete lăcuite cu negru.
Un coniac uimitor, vibrant, cu arome de fructe tropicale

„Pe lângă aromele tropicale, băutura conţine şi note de vanilie şi pere, îmbinate perfect alături de un gust sobru de lemn şi mirodenii. Gustul ce rămâne este de lungă durată şi plăcut, ceea ce m-a făcut să îmi doresc să mai gust încă o dată din această esenţă“, explică Sachs.
Ultimul coniac de pe listă, dar nu cel din urmă, fireşte, este Louis XIII Rare Cask 42,6 ce are 100 de ani, iar preţul unei sticle se ridică la 22.000 de dolari.

Prima îmbuteliere a lui Rare Cask, din 2009, este acum un coniac foarte căutat de colecţionari, iar 42,6 se referă la cantitatea de alcool pe care o conţine scumpa băutură. Coniacul este păstrat într-o sticlă-bijuterie, de cristal negru, cu detalii de aur roz. Louis XIII Rare Cask 42,6 are o eleganţă florală, cu note de măr, smochine şi nuci. Pe cerul gurii se simte un gust de prăjitură, cu note de turtă dulce, nuci şi miere care vin înaintea unei arome finale de fum şi lemn.