Primul semnal de la sonda pierdută

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia spaţială europeană (ESA) a restabilit contactul cu sonda rusă Phobos-Grunt, rătăcită la 8 noiembrie, în drumul ei spre unul dintre sateliţii planetei Marte.

Semnalul a fost interceptat de o staţie ESA din oraşul australian Perth, miercuri la ora 20.25 GMT (22.25 ora României). „Am lansat o comandă pentru a porni emiţătorul, iar sonda ne-a trimis datele telemetrice. Acesta a fost primul semnal primit pe Terra după lansarea acestei misiuni marţiene", a declarat un purtător de cuvânt al Centrului european pentru operaţiuni speciale din Darmstadt, Germania, citat de AFP.

La rândul lor, reprezentanţii Agenţiei spaţiale ruse (Roskosmos) susţin că lucrează în strânsă colaborare cu inginerii de la ESA pentru a relua controlul asupra sondei care valorează 127 de milioane de euro.

Sonda rusească a fost lansată la 8 noiembrie, cu destinaţia Phobos, unul dintre cei doi sateliţi naturali ai planetei Marte. În timpul misiunii a apărut o defecţiune la motoarele adiţionale, iar sonda a deviat de la traiectoria corectă. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite