Vacanța de regăsire de care și tu și eu avem nevoie! Cum a fost la Therme București - la Sauna Fest, cel mai mare festival din lume dedicat saunei
0“Pe lumea asta, cel mai mult îmi doresc să fiu sănătos și fericit!” Există cineva care să spună că această afirmație nu îl reprezintă?
Cred că grija pentru sine, atât când vine vorba de emoții, cât și despre corp, este cel mai mare lux pe care ni-l putem permite astăzi, într-o lume a vitezei și a limitelor depășite în fiecare zi.
Iar atunci când gândurile nu mai aleargă la maraton, grijile și anxietățile sunt date la o parte, îți amintești cine ești tu pentru tine.
Ar trebui să existe un festival care să celebreze toate aceste lucruri, nu-i așa? Ei bine, există - se numește Sauna Fest și este cel mai mare din lume care celebrează spectacolele in sauna și starea de bine. Și da, se ține la București, la Therme.
Anul acesta, am participat și eu, și m-am lăsat ghidată de profesioniști pe drumul spre pacea interioară. Și a fost magic, a dărâmat toate barierele scepticismului și ale neîncrederii că mintea mea are loc și pentru liniște.
80 de maeștri de peste mări și țări ne-au condus, la Sauna Fest 2024, într-o călătorie despre sine, prin spectacol și poveste, prin muzică și depășirea limitelor, prin decoruri fascinante și experiențe senzoriale, prin magie, ritmuri, arome și momente incredibile.
Aici, sute de oameni din toate colțurile lumii, veniți special pentru a căuta liniștea și iubirea de sine, au vorbit și au simțit în aceeași limbă universală a stării de bine.
Imaginați-vă cum ar fi să cântați ABBA, la 60 de grade Celsius, alături de străini care-ți par mai apropiați ca prietenii de-o viață? Să te pierzi în magia poveștilor japoneze sau să îți depășești limitele și fricile într-o piscină plină cu gheață, condusă de echipa celor de la Unbounded din Canada? Să dansezi în saună, pe ritmurile lumii și să îți aduci aminte ce înseamnă să respiri cu adevărat?
Sauna Fest nu este doar cel mai mare festival al saunelor din lume. Este un festival al celebrării vieții. Este cultura sănătății și spectacolul emoțiilor pure.
Aici, 80 de maeștri din 18 țări au pus în scena celor 12 saune tematice peste 500 de povești fascinante. Timp de 21 de zile, toți cei prezenți au făcut parte din această călătorie multisenzorială.
Festivalul, pentru mine, a fost și o lecție esențială despre propriul corp, despre emoții, control, liniștea mentală, echilibru. Spectacolele variate în saună, poveștile Maeștrilor Aufguss sunt oportunități de auto-cunoaștere.
Cele două saune noi de pe terasa din zona Elysium- Ad Astra și Ad Terra oferă, la propriu, o experiență inițiatică.
O saună panoramică, ca un amfiteatru, care are instalat tot spectrul tehnologic pentru un spectacol veritabil de muzică, sunet, lumini.
Apă, aer, pământ, foc, contraste care se atrag și extreme care te provoacă să te autodepășești, sunt încununate de ritualuri și terapii combinate perfect în poveste.
Cel mai mult mi-a plăcut experiența oferită de Lisa Kricfalusi și Nick McNaught de la Stay Unbounded, care au pregătit trei ritualuri diferite ale băii de gheață la Sauna Fest: Break The Ice, Weather The Storm și Immersive Sound.
Cei doi canadieni cred că experiențele extreme ne ajută să ne descoperim resurse interioare uimitoare. O baie în gheață devine o experiență despre cumpătare, răbdare și respirație.
"Noi oamenii, petrecem mult timp gândindu-ne la posibilele riscuri și amenințări. Reticența pe care o avem față de apa rece se regăsește în limitele pe care le avem și în alte zone ale vieții noastre. Vrem să demontăm aceste bariere. Iar experiența asta îți poate schimba viața", spune Nick.
"Mi-am dat seama că atunci când oamenii trec printr-un moment greu împreună, se creează o legătură specială", spune Lisa.
Jobi Manson, o artistă senzorială din SUA, a adus practica Sēfari, o meditație ghidată în apă. Karl-Peeter Kangur și Kaupo Sormus caută conexiunea cu copilul interior.
De asemenea, m-am bucurat de beneficiile uleiurilor esențiale și ale saunei, și am experimentat un nou concept integrat despre sănătate.
Sauna Fest mi-a oferit o experiență unică, un privilegiu de a găsi liniștea, de a împărtăși experiențe transformatoare cu oameni care vibrau în același ritm al calmului și al meditației, la 60 de grade Celsius. Mi-am descoperit și depășit limitele și am renunțat, pentru un moment, la griji, stres, gânduri. M-am simțit inspirată, purificată pe interior și exterior, încărcată mental și fizic. Vestea buna este ca si dupa Sauna Fest la Therme voi putea retrai experienta “ Aufguss” in orice zi a spatamanii si in orice moment al anului. Si pot alege intre zeci de momente speciale in sauna sau in piscina in fiecare zi. La ei sunt incluse in pretul de acces. Vă recomand să vă faceți cadou cea mai frumosă vacanță de regăsire!