Unde a dispărut Ioana Crăciunescu, Ana lui Ion din romanul lui Rebreanu: „Bucureştiul rămâne o tarabă de prost gust, o piaţă de silicoane“ VIDEO
0Actriţa Ioana Crăciunescu, care a rămas în memoria românilor drept Ana lui Ion din „Răscoala“, a emigrat în Franţa în anul 1990. De atunci, își împarte viața între două ţări.
Ioana Crăciunescu, care a interpretat memorabil personajul Ana din filmul „Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii“, după romanul „Ion“, de Liviu Rebreanu, împlinește astăzi vârsta de 73 de ani.
În filmografia realizată în ţară, s-a remarcat în filme precum: „Ediţie specială“ (1977), „Ion - blestemul pământului, blestemul iubirii“ (1979, regia Mircea Mureşan) - Premiul ACIN 1980, „De ce trag clopotele, Mitică?“ (1982), „La capătul liniei“ (1982), „Femeia din Ursa Mare“ (1982), „Promisiuni“ (1985), „Întâmplări cu Alexandra“ (1989).
Într-un interviu mai vechi acordat cotidianului Adevărul, actrița a povestit ce a însemnat acest rol pentru cariera sa: „Experienţa Ana a fost meritul regizorului, pentru că eu eram percepută ca o fiinţă destul de boemă, modernă. Înainte făcusem doar „Ediţie specială“ a lui Mircea Daneliuc. Eram total atipică pentru ideea de ţărancă şi l-am întrebat pe Mircea Mureşan cum de s-a gândit la mine. Mi-a spus că m-a văzut pe stradă într-o zi ploioasă: „Aveai aşa o privire obidită şi nefericită“. Ieşeam de la nişte repetiţii şi mă duceam să mă văd cu Nichita Stănescu.
Eram toţi amărâţi într-o epocă amărâtă. Era drumul acela de trecere a omului singur. El a văzut probabil ce este în sufletul meu şi m-a chemat să dau probe. Am început să-mi anunţ prietenii că am luat probele şi voi juca pe Ana din „Ion“. Reacţia a fost: „Tu??!“. Era o mirare şi descurajare atât de mare în toate reacţiile... Eu nu aveam îndoieli, dar era foarte neplăcut ca prietenii apropiaţi să nu aibă încredere în tine. Singura persoană care a crezut în mine a fost Geta Dimisianu, care corecta una dintre cărţile mele - scoteam a doua carte la Cartea Românească. I-am spus: „Ştii, Geta, o să fiu Ana“. Geta a ridicat ochii pe de manuscris şi mi-a răspuns: „O să fii foarte bună!“. La premieră, la Sala Palatului, pe scenă am urcat de braţ cu Marin Preda şi Mircea Dinescu, cavalerii mei de onoare“.
Actrița spune că este urâtă în viaţa reală, dar frumoasă pe hârtie. „Florica era deosebit de frumoasă în viaţă, deloc fotogenică. Eu aveam o patimă pentru Rebreanu, ea nici nu-l citise. Ne-am trezit, după primele secvenţe filmate, că nu se înţelegea drama, nu se înţelegea de ce Ion nu mă iubeşte pe mine“, dezvăluia Ioana Crăciunescu. Prin urmare, „I-am dat Anei umilinţa necesară ca să iasă Florica în evidenţă“.
Actrița a mai dezvăluit faptul că nu a jucat în niciun film politic, în vremea comunismului. Mai mult, s-a internat într-un spital deşi nu era bolnavă, după ce Nicolae Ceauşescu a cerut nominal, după filmul „Ion“, să prezinte un congres la Sala Palatului. „Am înghiţit nişte pastile, m-am îmbolnăvit subit... Dacă nu m-aţi salvat, eu mă salvez singură, le-am zis. Au trebuit să suspende spectacolele mele de la teatrul Nottara. Aşa am înţeles eu să nu fac compromisuri“.
După revoluție, a emigrat în Franța. „Am dublă cetăţenie. Franţa mi-a dat acest du-te-vino, care n-a fost numai în Franţa, a fost şi în Japonia şi în alte ţări pe unde am mai zburat cu corpul şi cu gândul. Franţa mi-a dat distanţarea faţă de lucrurile care mă dor, pentru că am fost născută să mă doară. O să rămân cu o durere în suflet faţă de frumuseţea asta pe o avem în jurul nostru, în România, şi pe care nu ştim să o preţuim. Nu vreau să dau citate din Boia sau din Cioran sau din marii noştri scriitori, gânditori, însă ei descriu această stare incredibilă: să ai totul şi să nu ai de fapt nimic“.
Nici despre București nu are o părere mai bună: „Bucureştiul l-am considerat primul focar negativ al acestei ţări. În cadrul unei democraţii originale, Bucureştiul a devenit o celulă canceroasă. Eu cunosc ţara asta foarte bine, mă opresc şi vorbesc cu oameni în pieţe, pe străzi, în cimitire. Bucureştiul rămâne oraş al anomaliilor, o tarabă de prost gust, o piaţă de silicoane“.
Cu toate acestea, nu s-a rupt definitiv de România. A revenit periodic în țară și a continuat să joace la București și la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, a susținut recitaluri de poezie. A jucat în țară în spectacolul „Hamlet“ în 2004. Mai mult decât atât, a restaurat case și biserici uitate în Ardeal.
Se încarcă comentariile...
