Sistemul roman de încălzire prin pardoseală adus și în Dacia. Ce este un hipocaust și cum funcționa
0Sistemul de încălzire prin pardoseală era cunoscut încă din vremea Greciei Antice. Ulterior a fost preluat și dezvoltat de romani. Astfel de sisteme au fost descoperite și la Alba Iulia (Apulum), fosta capitală a Daciei Romane.
Sistemul era unul destul de simplu: într-o parte a casei se afla un cuptor de lemne, numit praefurnium. În urma arderii, aerul cald era trimis printr-o canalizare aflată sub pardoseală, construită pe stâlpi de cărămidă. A rămas în istorie sub denumirea de hipocaust.
Spațiul de sub podea era gol și permitea ca aerul cald să circule prin camera respectivă. Însă, dacă romanii care aveau casa doreau temperaturi mai mari, inginerii au mai adăugat încă o piesă la instalație.
Este vorba despre despre un sistem de tuburi din lut ars, numite tubuli care se introduceau prin pereți, iar prin tuburile respective circula fumul provenit din cuptorul de ardere al lemnelor.
La Alba Iulia, în urma unor săpături în zona centrală a municipiului, a fost descoperită o casă de tipul domus, iar arheologii au scos la suprafață sistemul de încălzire.
Cuptorul (praefurnium) care genera căldura în această instalație se afla într-o încăpere alăturată, alimentarea lui făcându-se prin curte. La zidurile descoperite se păstrează fundația și o parte din elevația construită în partea inferioară din piatră (calcare și gresii) legată cu mortar, iar partea superioară din cărămidă, în tehnica numită opus latericium.
În urmă cu trei ani, arheologii din Alba Iulia au descoperit termele Legiunii a XIII-a Gemina. Este vorba despre câteva încăperi de mari dimensiuni și mai multe camere care erau încălzite printr-un hipocaust uriaș. De asemenea, au fost găsite urmele a două cuptoare care furnizau aerul cald pentru încălzirea spațiilor și a apei.
„Am identificat fundațiile altor încăperi, la fel de vaste, dar și ale unor camere încălzite, prevăzute cu hipocaust (sistemul roman de încălzire sub pardoseală). Am constatat cu regret că o parte a complexelor romane au fost afectate nu numai de amenajări datând din sec. XIX, dar mai ales de intervenții contemporane recente, precum introducerea prin ziduri a unor cabluri de telecomunicații.
Am descoperit urmele a două cuptoare (praefurnia) care furnizau aerul cald pentru încălzirea spațiilor și a apei. Într-o încăpere am identificat partea inferioară a instalației de hipocaust unde fusese turnată o placă rezistentă, realizată dintr-un amestec special de mortar, cărămidă pisată și pietriș mărunt, în tehnica denumită opus signinum (cocciopesto la italieni)”, declara Anca Timofan, arheolog la Muzeul Unirii din Alba Iulia.
Termele romane reprezentau în Antichitate nu numai un spaţiu utilizat pentru menţinerea igienei, dar şi unul de socializare, relaxare şi fortificare a organismului, asemănător SPA-ului din zilele noastre. În cazul armatei, prezenţa băilor era cu atît mai mult o necesitate.
La Apulum sunt atestate arheologic până în prezent trei complexe termale romane: unul în praetorium consularis (sediul guvernatorilor Daciei) – “termele mari” - descoperit în urma cercetărilor lui A. Cserni de la sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX, “termele mici” din aşezarea civilă a castrului şi termele descoperite în cursul cercetării arheologice preventive din anul 2009, în arealul municipium-ului Septimium Apulense.
Elemente ale unui alt hipocaust au fost scoase la suprafață în cadrul unei cercetări arheologice preventive ce se derulează în zona unei foste tipografii din Alba Iulia. Punctul cercetat se află în partea de sud-est a sitului Apulum, pe un perimetru în care s-a executat demolarea tipografiei și a unei hale.
Tot aici a fost identificat un nou drum roman, o descoperire importantă pentru înțelegerea organizării cadastrale romane și a tramei stradale în oraș, dar și o locuință romană și fragmente de mozaic. Una dintre cele mai surprinzătoare descoperiri a fost cea a unui coș de fum.
„Am avut norocul de a descoperi o piesă rară, a cărei funcționalitate a iscat de-a lungul timpului numeroase controverse. La începutul secolului XX au fost identificate doar fragmente și nu exista un context arheologic relevant, așa că, timp de aproape 70 de ani au existat diverse teorii privind rolul acestor piese: felinare, lămpi sepulcrale, semnificație ritualică etc. Treptat, cercetătorii s-au apropiat de utilitatea lor practică analizând piesele descoperite în Britannia, Germania și Pannonia. În 1976, pe baza descoperirii la Norton a unei piese întregi, s-a observat că aceasta făcea corp comun cu un olan de acoperiș”, a mai precizat Anca Timofan.
Se încarcă comentariile...
