Cum se epilau femeile în antichitate. Cele mai bizare metode de a scăpa de părul de pe corp
0Frumusețea a fost mereu o preocupare, nu doar pentru femei, ci chiar și pentru bărbați. Încă din antichitate se cunosc diferite metode de epilare sau de înfrumusețare, unele chiar bizare.

Standardele de frumusețe au evoluat continuu de-a lungul timpului, iar interesul pentru aspect și igienă au fost constante. Se cunosc încă din antichitate unele metode de înfrumusețare, iar când vine vorba despre a scăpa de părul nedorit de pe corp, metodele sunt chiar ciudate.
„Știm că foloseau zahăr ars, ceară de albine, pensete din metal, cuțite speciale pentru acest scop și foarfeca”, explică Sorana Mișca, muzeograf la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.
Unele surse însă indică și pietre șlefuite sau scoici din care se făceau pensete, folosite pentru a scăpa de părul de pe corp.
Pe lângă asta însă, plumbul era utilizat și în produsele cosmetice, dincolo de vase sau conducte.

Romanii, care preferau tenul foarte alb, foloseau diferite substanțe pentru a obține acest efect. „Utilizau pudra de cretă, marnă sau ceară de albine, ulei de măsline, grăsimi animale, castraveți, apa de trandafiri sau rădăcină de crini”, spune muzeografa.
De asemenea, unele amestecuri cu plumb erau folosite, la acea vreme nefiind cunoscute efectele toxice a plumbului asupra organismului. Nici bicarbonatul nu le era străin, acesta era folosit pentru efectul pe care îl avea asupra firelor de păr, înainte de a fi îndepărtat cu piatra ponce.
Erau deranjați de părul de pe corp
Celebrul scriitor roman Ovidius Publius Naso spunea că părul de pe picioare și de la axile era deranjant pentru femei. Pentru a-l îndepărta, foloseau deja ceara sau penseta.
Dar nu doar femeile se epilau. Și bărbații își epilau părul pe corp. Inclusiv Cezar și Augustus obișnuiau să-și epileze părul de pe picioare. Credeau că astfel părul care va crește ulterior va fi mai moale.
Unele surse indică faptul că părul de pe corp era pârjolit, ars cu lumânarea, însă, la fel ca multe alte metode, mijloacele de ardere puteau lăsa semne vizibile și dureroase pe piele.
De altfel, se mai presupune că la băile romane existau sclavi specializați în smulgerea părului de la axile a celor care veneau să facă baie. Metoda era cunoscută ca fiind dureroasă și zgomotoasă, din cauza țipetelor celor ce se supuneau acestei metode barbare.
În Roma antică, lipsa părului de pe corp era considerat un semn al clasei sociale. „Atât femeile, cât și bărbații bogați, foloseau pensete pentru a îndepărta părul în exces, care era considerat semn al unei persoane necivilizate”, arată Sorina Mișca. Acesta este motivul pentru care unele picturi și sculpturi ale femeilor romane antice arată că până și părul pubian era îndepărtat.
Metode dureroase
„Aveau chiar și frizerii, unde romanii mergeau pentru bărbierit sau o baie publică”, mai spune muzeografa. „Foloseau piatra ponce, apoi novacila, un gen de aparat de ras, ca o lamă cu un mâner ce putea fi din fildes, abanos sau lemn. Apoi foloseau parfumuri sau uleiuri pentru a înmuia pielea”, mai arată Mișca.
Pentru bărbați, o metodă de a scăpa de părul nedorit era bărbieritul sau smulgerea fierelor de păr. Metoda cu ceară era des întâlnită.

În Egiptul antic, femeile foloseau piatră ponce sau pensete făcute din scoici, pentru a scăpa de firele de păr nedorite. De asemenea, ceara sau amestecul de zahăr ars era utilizat în același scop. Aici mai foloseau ca metodă două fire de ață pe care le rulau, pentru a smulge firele de păr.
Unii bărbați preferau să se radă pe cap, pentru a folosi perucile mai ușor. De altfel, sub acele peruci, adesea se dezvoltau paraziții, astfel că raderea părului putea fi preferată.
Pielea netedă, simbol al feminității
La începutul secolului trecut, femeile considerau că pielea netedă este mai senzuală și mai feminină. Industria modei a favorizat acest curent, precum și revistele, atât cele pentru bărbați, cât și cele pentru femei.
Moda rochiilor mai scurte, care lăsau să se vadă picioarele, apoi apariția costumelor de baie care lasă tot mai multă piele la vedere, au revoluționat moda epilatului.
Însă se presupune că această preocupare pentru estetica și eliminarea părului de pe corp ar fi chiar mai veche. Era chiar o preocupare a bărbaților preistorici pentru a scăpa de părul de pe față, respectiv barba.