Casa de modă Dior, pusă la zid după ce s-a aflat că noul model „racolat“ are numai 14 ani: cu cât este plătită fata de brandul francez
0Reprezentanţii organizaţiilor care militează pentru ca industria modei să renunţe la promovarea manechinelor extrem de slabe sau foarte tinere, au atacat virulent cunoscutul brand Dior. Aceştia acuză faptul că mai-marii brandului francez au ales o copilă de numai 14 ani ca să defileze în deschiderea prezentării colecţiei haute couture de la Paris, la începutul acestei luni.
Sofia Mechetner are numai 14 ani şi este noul „chip“ promovat de casa de modă Dior, fiind inclusă deja în prezentările de modă. Tânăra născută la Tel Aviv, în Israel, a fost descoperită chiar de directorul creativ al brandului, Raf Simons, într-un magazin din Paris, iar la scurt timp a primit propunerea de a prezenta pentru Dior. Activiştii au atacat decizia de a folosi o fată atât de tânără, considerând că Dior trebuie să renunţe la astfel de alegeri înainte ce alte branduri să revină la prostul obicei de a opta pentru modele cu vârste tot mai mici.
Printre cei care au luat atitudine împotriva Dior se numără şi un deputat britanic, Caroline Nokes, care face parte dintr-o comisie dedicată problemelor care au în centru promovarea unor siluete nerealiste şi dăunătoare în mass-media. „Trebuie reglementată în mod legal folosirea modelelor foarte tinere în industria modei. Asemenea exemple nu reprezintă decât paşi înapoi pe care îi face această industrie cu caracter exploatator“, a precizat Nokes pentru Daily Mail.
Sofia Mechetner a încheiat un contract de 265.000 de dolari cu Dior. FOTO fs024.com
Aceasta a mai spus că nu este normal ca tinerii să fie folosiţi pentru a promova imagini excesiv de senzuale sau provocatoare şi că se procedează astfel pentru că tinerele sunt mai simplu de manipulat. Consiliul Britanic pentru Modă recomandă designerilor să apeleze la modele peste 16 ani, în timp ce în New York, manechinele care nu au împlinit 18 ani sunt tratate după regulile speciale impuse copiilor care lucrează în domeniul artistic.
Câştigă 265.000 de dolari din contractul cu Dior
Tânăra Sofia Mechetner, care trăieşte într-un apartament cu un singur dormitor dinTel Aviv alături de mama şi fraţii ei, a declarat pe de altă parte că va folosi suma de 265.000 de dolari primiţi din primul contract de reprezentare oferit de Dior ca să cumpere o casă mai spaţioasă. De asemenea, aceasta a declarat că vrea să termine în paralel cu munca de model şi şcoala.