Iesenii - cuprinsi de "psihoza Salmonellei"

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eclerele alterate au anulat 12 nunti

In ultima vreme, nici nu se termina bine un scandal provocat de porcariile alimentare care inunda piata si, imediat, incepe altul. Dupa ultimul incident, de la cantina studenteasca din Iasi, OPC a efectuat controale in toate marile centre universitare din tara: Brasov, Bucuresti, Cluj, Craiova, Iasi, Ploiesti si Timisoara. Peste tot s-au descoperit abateri grave de la normele igienico-sanitare, incepand cu utilizarea de materii prime cu termen de valabilitate expirat si terminand cu vesela slinoasa. S-a luat masura inchiserii catorva cantine si s-au aplicat amenzi, ca de obicei, modice. Enterocolitele si toxiinfectiile alimentare in masa de la "Recopan" Botosani, Cantina Studenteasca "Titu Maiorescu" si Grupul Scolar "Virgil Madgearu" Iasi au creat o adevarata psihoza in randul iesenilor, care sufoca medicii Spitalului de Boli Infectioase "Sfanta Parascheva", acuzand false simptome dupa ce au servit masa la diverse localuri. Unii ieseni acuza indispozitii digestive fie dupa ce au consumat iaurt, bere, preparate care folosesc drept ingredient ouale si, cel mai adesea, prajituri si produse de patiserie. Oamenii se prezinta la spitalul iesean sustinand ca sursa durerilor de burta sunt salmonellele si stafilococii prezenti in produse expirate sau alterate din cauza caldurii. Nu mai putin de 12 nunti programate in cantina studenteasca "Titu Maiorescu", aflata in administrarea Universitatii "Al. I. Cuza" Iasi, au fost anulate dupa ce comisia de ancheta a hotarat inchiderea localului in urma imbolnavirii cu eclere alterate a peste 40 de persoane. Cantina va fi redeschisa dupa ce va indeplini toate conditiile igienico-sanitare, data preconizata fiind inceputul anului universitar 2002-2003. Pana atunci, mirii care au platit arvuna la aceasta cantina trebuie sa gaseasca alte localuri. Numai ca restaurantele si cantinele se inchiriaza pentru petreceri chiar si cu un an inainte de evenimentul programat la o anumita data. "Nu vrem sa avem parte de nunti in spital", a precizat medicul Irina Mitroi, director adjunct al DSP Iasi care a motivat astfel aspra decizie aplicata cantinei studentesti.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite