Cum să învingi frica de a zbura cu avionul printr-un exerciţiu simplu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Frica de avion este unul dintre obstacolele pe care le întâmpină una din cinci persoane care sunt nevoite să călătorească pe distanţe lungi. Învaţă să-şi învingi aviofobia printr-un exerciţiu simplu de respiraţie.

Respiraţia calculată, cheia pentur a învinge teama de zbor 

Înarmându-vă cu încredere este o modalitate uşoară de a crede că puteţi trece peste frica de zbor cu avionul. Din păcate, după îmbarcarea pentru zbor, când v-aţi aşezat confortabil în scaunul dumneavoastră, simţiţi cum reapare anxietatea atât de familiară, iar bătăile inimii cresc. Pentru a scăpa de aceste senzaţii, încercaţi un exerciţiu simplu de respiraţie care v-ar putea scăpa de gândurile negative cu privire la ce s-ar putea întâmpla în timpul zborului, scrie lifehacker.com.

Tehnica de control ce vă poate scăpa de frica de zbor vă ajută să vă relaxaţi prin concentrare şi respiraţie profundă. Când vă aflaţi în zona de îmbarcare sau pe scaunul dumneavoastră, închideţi ochii şi inspiraţi cât număraţi până la patru, după care expiraţi numărând în gând până la opt. Repetaţi acest exerciţiu de câteva ori.Trebuie avut în vedere ca respitaţia să nu fie un artificială, fiind necesar să vă umpleţi plămânii cu aer pentru a simţi efectele depline ale respiraţie profunde. Când respirăm profund, aerul umple complet plamânii, iar abdomenul inferior se ridică. Dacă aveţi căşti puteţi asculta sunete din natură pentru a scăpa de zgomotul produs de ceilaţi pasageri şi pentru a vă putea concentra pe respiraţie. 

Avionul, mai sigur ca maşina 

Este un exerciţiu rapid, simplu şi foarte util, care poate calma nervii în orice situaţie stresantă. Repetă acest exerciţiu de fiecare dată când începi să resimţi sentimentul de anxietate în timpul zborului.

Un prim pas în alungarea aviofobiei - teama de zbor cu avionul - constă în compararea riscului de a suferi un accident în diverse situaţii. De exemplu, riscul de a fi rănit în urma unui accident rutier este de 1 la 5.000 iar cel de a fi intoxicat este de unu la trei milioane.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite