TROFEE Cea mai râvnită carte la Gaudeamus a fost "Pas cu pas" a preşedintelui Klaus Iohannis. „Adevărul“ a primit Trofeul „Gaudeamus“

0
0

La decernarea trofeelor celei de a XXI-a ediţii a Târgului de Carte, „Adevărul“ a fost distins duminică, cu Trofeul Gaudeamus, prin Votul Publicului. Cea mai râvnită carte a publicului a fost "Pas cu pas", al preşedintelui Klaus Iohannis, volum editat de Curtea Veche.

Tirajul volumului autobiografic "Pas cu pas", de Klaus Iohannis, a fost epuizat la Gaudeamus, aproape 4.000 de exemplare fiind vândute în doar câteva ore, miercuri, când preşedintele ales al României şi-a lansat cartea şi a acordat autografe cititorilor.
La standul Curtea Veche Publishing de la Târgul de Carte Gaudeamus, care se desfăşoară în complexul Romexpo din Bucureşti, au fost disponibile, începând de miercuri, prima zi a evenimentului, un număr de 4.000 de exemplare ale cărţii lui Klaus Iohannis, au declarat vineri, reprezentanţii editurii.
Acestea au fost vândute miercuri, în cele câteva ore în care preşedintele ales al României a fost prezent la standul Curtea Veche Publishing şi a acordat autografe.
Un nou tiraj al cărţii a fost disponibil sâmbătă la Gaudeamus.

Sâmbătă: 43.000 de vizitatori

Peste 43.000 de vizitatori, un record absolut, au fost sâmbătă la Târgul de Carte Gaudeamus, desfăşurat de în perioda 19-23 noiembrie la Pavilionul Central de la Romexpo. Sâmbătă au fost şi lansările de vârf ale acestei ediţii.

42.000 de vizitatori participaseră, de miercuri până vineri, la evenimentele desfăşurate în primele trei zile ale celei de-a XXI-a ediţii a Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, care a debutat miercuri, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, şi se va încheia duminică.
Partener privilegiat al ediţiei din 2014 a fost, şi în acest an, GADIF - Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România. Preşedintele de onoare al ediţiei, amfitrionul Târgului Internaţional Gaudeamus 2014, este Benoît Rutten, preşedinte GADIF, delegat Valonia - Bruxelles în România.

Astfel, vineri, Bursa de Contacte din incintă a fost gazda celei de a XII-a ediţii a Concursului Naţional de Lectură "Mircea Nedelciu", organizat de Radio România. La ediţia din acest an au participat şase elevi din întreaga ţară, câştigătorii etapelor zonale ale concursului, organizate de Studiourile regionale ale Radio România.

Câştigătorii primelor trei locuri au fost Monica Litră (locul I), elevă a Colegiului Naţional Pedagogic "Ştefan Velovan" din Craiova, Marius-Alexandru Teodorescu (locul II), elev la Liceul de Informatică "Tiberiu
Popoviciu" din Cluj-Napoca, şi Ştefan Ciocioi (locul III), elev al Liceului Teoretic "Ovidius" din Constanţa.
Premiile, constând în sume de bani destinate achiziţionării de cărţi din târg, au fost oferite de Radio România.

image

Pentru a doua oară la această ediţie, Klaus Iohannis, preşedintele ales al României, a fost prezent, vineri, în incinta Târgului Gaudeamus, de această dată în calitate de invitat special la lansarea volumului "Tranziţia. Primii 25 de ani", semnat de Alina Mungiu-Pippidi şi Vartan Arachelian şi apărut la Editura Polirom.
Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de Învăţătură 2014 are loc până duminică, în Pavilionul Central (A) al Complexului Expoziţional Romexpo. Evenimentul, ajuns la ediţia cu numărul XXI, este iniţiat şi organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România.


Târgul Internaţional Gaudeamus este principala componentă a Programului Lectura, un proiect de anvergură naţională iniţiat de Radio România în 1994, având ca principal obiectiv susţinerea culturii româneşti prin evenimente expoziţionale dedicate cărţii şi educaţiei. Palmaresul celor 20 de ani de existenţă, care însumează 83 de târguri Gaudeamus, peste 2.300.000 de vizitatori şi aproape 8.700 de manifestări organizate în acest cadru, aduce Radio România în poziţia de lider în industria evenimentelor de acest tip din România, potrivit unui comunicat
 

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite