Sfârşit de săptămână cu filme cubaneze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de astăzi şi până duminică, la Cinema Union din Capitală vor fi proiectate şapte pelicule vechi şi noi ale cinematografiei cubaneze.

Legendarul regizor Tomás Gutiérrez Alea se întoarce pe ecranele bucureştene cu o impresionantă ecranizare a romanului lui Ilf şi Petrov, „Douăsprezece scaune" (1962), alături de o serioasă satiră socială pornind de la istoria unui muncitor înmormântat cu cartea sa de muncă, fără de care existenţa lui nu poate fi dovedită - în „Moartea unui birocrat" (1966).

Vor fi proiectate însă şi câteva filme ale unor regizori cubanezi tineri: „Buna Vestire" (2009), în regia lui Enrique Pineda Barnet , „Lisanka" (2010), de Daniel Diaz Torres, „Zeii căzuţi" (2002), în regia lui Ernesto Daranas şi „Oraşul roşu" (2009), de Rebeca Chávez.

Evenimentul este organizat de Ambasada Cubei în România şi Institutul Cervantes din Bucureşti. Biletele si abonamentele pentru proiecţii au fost puse în vânzare la casa de bilete a Cinema Union.  

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite