Scriitorul german Günter Grass, spitalizat din cauza unor probleme cardiace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul german Günter Grass a fost internat, luni, din cauza unor probleme cardiace, într-o clinică din Hamburg, a declarat un purtător de cuvânt al spitalului, citat de AFP.

Acea sursă a confirmat astfel informaţiile apărute într-un articol publicat în cotidianul german Bild. Scriitorul Günter Grass se află în spitalul Asklepios St. Georg, a precizat purtătorul de cuvânt al spitalului, care nu a oferit detalii, invocând principiul secretului medical.

Scriitorul Günter Grass, în vârstă de 84 de ani, a declanşat o polemică puternică, la începutul lunii aprilie, când a publicat în presa germană un poem în care critica Israelul şi afirma că această ţară "ameninţă pacea mondială" prin arsenalul ei atomic. Statul Israel l-a declarat la scurt timp după aceea pe autorul german persona non grata, scrie Mediafax.

Ţările occidentale sunt îngrijorate de o posibilă dimensiune militară a programului nuclear iranian, condamnat prin şase rezoluţii emise de ONU, iar Israelul a ameninţat de mai multe ori în ultimele luni că va bombarda siturile nucleare iraniene, pentru a împiedica guvernul de la Teheran să fabrice arme atomice.

Conducătorii iranieni lansează cu regularitate apeluri publice prin care solicită dispariţia statului Israel, pe care îl consideră o "tumoare canceroasă" în Orientul Mijlociu.

În 2006, Günter Grass, laureat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 1999, a recunoscut că a făcut parte în tinereţe din Waffen SS, o unitate de elită a regimului nazist al lui Adolf Hitler, deşi în scrierile sale a criticat adeseori Germania pentru trecutul ei nazist.

Günter Grass a intrat şi în atenţia poliţiei secrete est-germane, Stasi, în 1961, când a scris o scrisoare deschisă în care contesta construcţia Zidului Berlinului, bariera de separare între Berlinul Occidental şi Republica Democrată Germană (RDG).

Poet, prozator, dramaturg, sculptor şi grafician, Günter Grass s-a născut la 16 octombrie 1927 la Danzig. Se afirmă ca prozator cu romanul care îl va consacra pe plan internaţional "Toba de tinichea" (1959), de factură picarescă, o radiografie a lumii şi satiră grotescă a epocii din perspectiva unui pitic toboşar. "Toba de tinichea" împreună cu "Pisica şi şoarecele" (1961) şi "Ani de câine" (1963) formează "trilogia Danzigului".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite