Prestigiosul premiu “Thomas Mann” a fost acordat scriitorului germano-iranian Navid Kermani

0
Publicat:

Scriitorul germano-iranian Navid Kermani a fost recompensat cu Premiul ''Thomas Mann'' pe anul 2024, distincţie acordată de oraşul Lübeck (nordul Germaniei) şi de Academia Bavareză de Arte Frumoase, informează DPA, conform Agerpres.

Poză de profil cu scriitorul germano-iranian, Navid Kermani
Scriitorul Navid Kermani. Foto: Wikidata

Juriul şi-a anunţat decizia vineri la Lübeck, oraşul natal al scriitorului german laureat cu premiul Nobel Thomas Mann, precum şi locul de desfăşurare a acţiunii romanului său clasic ''Casa Buddenbrook'', publicat în 1901.

Juriul a apreciat calităţile narative şi eseistice ale creaţiilor lui Kermani, excelenţa analitică şi înţelegerea plină de compasiune, fără egal în literatura contemporană.

Numeroasele sale povestiri şi nuvele sunt caracterizate de strălucire lingvistică, meditaţii profund literare, precum şi de jocul dibaci cu propria biografie, potrivit juriului.

Cel mai recent roman al lui Kermani, ''Das Alphabet bis S'', a fost apreciat în mod special

Premiul va fi înmânat pe 27 septembrie 2024, la Theater Lübeck. Distincţia a fost acordată alternativ în Lübeck şi Munchen în fiecare an din 2010 şi este însoţită de suma de 25.000 de euro.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite