În luna iunie, TIFF vine la Bucureşti cu 20 dintre cele mai bune filme VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În cadrul festivalului va rula pelicula „Ingrid Bergman: In Her Own Words“
În cadrul festivalului va rula pelicula „Ingrid Bergman: In Her Own Words“

O selecţie de 20 de filme din programul celei de-a 15-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania va rula între 15 şi 19 iunie la Cinema Elvire Popesco din Bucureşti. În Retrospectiva TIFF ajung şi două dintre filmele distinse cu premii importante la Cluj-Napoca.

„Vrăbii / Sparrows“, în regia lui Rúnar Rúnarsson, câştigătorul Premiului Special al Juriului, şi „Un loc la umbră / De l'ombre il y a“, pentru care actorul David D’Ingeo a fost recompensat cu Premiul pentru Cea mai bună interpretare.

La Bucureşti vor rula două dintre filmele regizorului japonez Sion Sono, descoperit cu entuziasm de publicul TIFF, în cadrul unei ample retrospective: „Suicide Club“ (2001), care vorbeşte despre valul de sinucideri din Japonia şi duce la extrem ideea societăţii moderne eşuate, şi „The Virgin Psychics“ (2015), o comedie trăsnită care abundă în aluzii sexuale şi în care adolescenţii deţin puteri telepatice.

Va fi prezentă şi proiecţia-maraton de aproape 5 ore a seriei originale „The Accursed“, de Hagai Levi. Documentarul „Ingrid Bergman: In Her Own Words“ este construit din înregistrări filmate de actriţa însăşi cu o cameră de 16 mm, fragmente de jurnal, scrisori şi imagini de arhivă. Vor mai rula „Mr. Gaga“, un documentar spectaculos despre Ohad Naharin, unul dintre cei mai inovatori coregrafi ai lumii, foarte bine primit la TIFF, şi „Noma: My Perfect Storm“, despre faimosul restaurant Noma din Copenhaga.

„Belgica“ este filmul de închidere al TIFF 2016, care i-a adus regizorului belgian Felix van Groeningen Premiul pentru regie la Sundance 2016. „Au plus près du soleil“ (r. Yves Angelo) este un film noir despre un cuplu care ia măsuri extreme pentru a o ţine la distanţă pe mama biologică a fiului lor adoptiv. „Tempête“ (r. Samuel Collardey) este un portret emoţionant al unui pescar care încearcă să-şi schimbe stilul de viaţă pentru a păstra custodia copiilor săi, premiat la Veneţia.

„Théo et Hugo dans le même bateau“ (r. Olivier Ducastel şi Jacques Martineau, Berlin 2016) surprinde ce înseamnă să fii tânăr gay în Europa, în prezent. Belgianul „Je me tue à le dire“ (r. Xavier Seron), distins la TIFF cu Premiul Juriului Tinerilor Francofoni, este o comedie dramatică absurdă, alb-negru, despre un tânăr ipohondru. „Remainder“ (r. Omer Fast), adaptare după un roman-cult britanic, este un sofisticat thriller psihologic despre rolul memoriei în re-construirea identităţii. În „Island City“, regizoarea Ruchika Oberoi ne introduce în Mumbaiul actual prin intermediul a trei poveşti despre alienare şi control în societatea modernă.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite