Gianina Cărbunariu, regizor şi dramaturg, în cadrul proiectului european „Fabulamundi“, la Madrid

0
0

Gianina Cărbunariu (36 de ani), regizor, dramaturg şi co-fondator al grupului dramAcum, participă, cu sprijinul ICR Madrid, alături de alţi autori europeni contemporani, la proiectul „Fabulamundi. Playwriting Europe“, la Teatrul Pradillo din Madrid. Evenimentul a început ieri, 1 martie, şi se încheie astăzi.

În colaborare cu traducători, actori şi regizori, întâlnirea prezintă lecturi dramatizate ale unor piese semnate de Gianina Cărbunariu (36 de ani), Enrico Castellani (37 de ani) şi Letizia Russo (34 de ani), pe care le interpretează Fernanda Orazi, Ziad Chakaroun, Claudia Faci şi Miguel Ángel Altet.

Textul prezentat de Gianina Cărbunariu se numeşte „Tigrul Sibian“, în spaniolă - „Micaela, la tigresa de nuestra ciudad“. Traducerea textelor îi aparţine Doinei Făgădaru, iar printre colaboratori se numără Óscar G. Villegas şi Nilo Gallego.

Gianina Cărbunariu este autoarea mai multor spectacole, printre care: Solitaritate (co-producţie Teatrul Naţional Radu Stanca şi Festivalul Avignon), Tigrul Sibian (producţie dramAcum), X mm din Y km (Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca), Roşia Montană pe linie fizică şi pe linie politică (dramAcum şi Teatrul Maghiar de Stat), Sold Out (Teatrul Kammerspiele din Munchen), 20/20 (Studioul Yorick din Târgu-Mureş), Mady-baby.edu (Teatrul Foarte Mic Bucureşti) şi Stop the Tempo (Teatrul Luni, Bucureşti).

De asemenea, aceasta a participat la festivaluri internaţionale precum: LIFT (Londra), Dialog (Wroclaw), Divadelna Nitra (Slovacia), New Drama (Moscova), TransAmeriques (Montreal) şi New Plays from Europe (Wiesbaden). Scenariile Gianinei Cărbunariu au fost traduse şi montate în teatre din Europa, S.U.A. şi Japonia.

Scopul proiectului european „Fabulamundi“ este să creeze un teritoriu comun pentru construirea unei dramaturgii europene, activând un discurs critic asupra textelor de teatru contemporane, printr-o platformă de confruntare şi schimb reciproc între dramaturgiile naţionale şi diversele tipologii de punere în scenă, pentru a individuliza diferenţele şi punctele de contact.

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite