De la sculpturi subacvatice la cadavre. Cinci dintre cele mai bizare muzee din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Exponat din muzeul Plastinarium, din Guben, Germania                                            FOTO: artpeople.net
Exponat din muzeul Plastinarium, din Guben, Germania                                            FOTO: artpeople.net

Muzeele păstrează colecţii de artefacte de importanţă artistică, istorică, ştiinţifică şi culturală, fiind accesibile unui număr foarte mare de oameni datorită preţurilor accesibile. Deşi suntem obişnuiţi ca muzeele să se încadreze în anumite tipare, există şi unele mai stranii care au stârnit uimire şi care au creat controverse.

Muzeul Internaţional al Spionajului, Washington, D.C.

Muzeul are cea mai mare colecţie de artefacte de spionaj, prin intermediul cărora sunt scoase la lumină detaliile uneia dintre profesiile cele mai secrete din lume. De la mini-camere, la bani falşi şi până la arme dechizate care au fost folosite pentru asasinări, toate pot fi văzute în acest muzeu din SUA.  Vizitatorii pot participa la o serie de jocuri interactive în care ei au rolul spionului sub acoperire. De asemenea, aceştia pot auzi şi poveştile celor mai renumiţi spioni din istorie.

umbrela_dispozitiv spionaj

Umbrela cu otravă folosită de un  agent bulgar secret, în 1978, pentru a-l omorî pe scriitorul disident bulgar Georgi Markov 

Plastinarium, Guben, Germania

Muzeul din Guben prezintă procesul şi rezultatele unui proces de îmbălsămare dezvoltat de doctorul Gunther von Hagens, dezvoltat de acesta după 39 de ani de studio al medicine, disecţiei şi chimiei, după cum informează nationalgeographic.com.

Considerat controversat, procesul implică scoaterea apei din ţesutul mort al cadavrului şi înlocuirea acesteia cu polimeri sintetici care păstrează astfel corpurile ca modele medicale. În Plastinarium se regăsesc corpuri umane, dar şi ale mai multor animale, în diverse ipostaze.

Probabil că cel mai controversat lucru cu privire la acest muzeu este că la magazinul de suverniruri sunt oferite spre vânzare diverse bucăţi de animale sau om. Astfel, conform The Guardian, „preţurile variază de la 600 de euro pentru secţiunea transversală a unui peşte, până la 1500 de euro pentru o bucată de cap”.

plastinarium_foto_reflex.cz

Explonat al muzeului Plastinarium (Foto: reflex.cz)

Muzeul Mumiilor, Guanajuato, Mexic

Muzeul Mumiilor din Guanajuato primeşte săptămânal mai mult de 4000 de vizitatori, după cum scrie dailymail.co.uk, care pot vedea mai mult de o sută de cadavre umane care au fost deshumate dintr-un cimitir din apropiere, cimitirul municipal Santa Paula. Aici, în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-alea, sute de oameni au fost îngropaţi. Ulterior, dacă familiile celor decedaţi nu reuşeau să plătească taxa de îngropare impusă de oraş, atunci corpurile erau exhumate. În aceste cazuri, s-a descoperit, după cum scrie nationalgeographic.com, că trupurile au trecut printr-un proces natural de mumificare, cel mai probabil din cauza factorilor de climă ai regiunii.

Mumiile sunt aşezate în spatele unor geamuri de sticlă, fiind expuse victime ale unor crime, criminali care au fost îngropaţi de vii şi chiar trupuri de copii, după cum scrie dailymail.co.uk.  

muzeul mumiilor guanajuato_foto_ traveladventures.org

(Foto: traveladventures.org)

Muzeul subacvatic din Cancun, Mexic

Construit în 2009,  sub apele ce înconjoară Cancun, Isla Mujere şi Puna Nizuc, muzeul subacvatic este alcătuit din peste 500 de sculpturi în mărime naturale care sălăşuiesc pe fundul oceanului.

Proiectul a fost iniţiat cu scopul de a deveni un recif articial, în care coralii să crească. Pentru a nu afecta mediul, artistul care s-a ocupat de exponate, Jason Decaires Taylor, a folosit un material special, cu pH neutru pentru a stimuli colonizarea şi dezvoltarea microorganismelor în apă, după cum informează  underwatersculpture.com.

Turiştii care îşi doresc să viziteze muzeul o pot face prin scufundări sau cu ajutorul unei bărci cu podea din sticlă.

muzeul subacvatic cancun_foto_ youtube

Sculpturile sub apă ale muzeului din Cancun 

Muzeul păpuşilor de ventriloci Vent Haven, Fort Mitchell, Kentuchy

În 1910, William Shakespeare Berger şi-a cumpărat prima păpuşă, pe Tommy Baloney, dar nu s-a oprit la una. Până în 1947, conform nationalgeographic.com, colecţia sa de păpuşi ajunsese atât de mare încât a trebuit să îşi modifice garajul pentru a le putea ţine pe toate, iar în 1962, a trebuit să construiască o anexă pentru ele.

Muzeul Vent Haven, singurul de felul său din lume, adăposteşte peste 800 de păpuşi, fotografii şi cărţi din colecţia lui Berger. Aici, anual, are loc o convenţie pentru ventriloci care atrage entuziaşti din întreaga lume.

muzeul vent haven

 O parte dintre exponatele muzeului Vent Haven 

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite