Coadă ca în diaspora pentru autograful lui Iohannis, la Gaudeamus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea Veche Publishing a lansat miercuri, ora 17.30, la standul editurii din cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, volumul autobiografic “Pas cu pas” semnat de noul Preşedinte al României, Klaus Iohannis. FOTO Marian Iliescu
Curtea Veche Publishing a lansat miercuri, ora 17.30, la standul editurii din cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, volumul autobiografic “Pas cu pas” semnat de noul Preşedinte al României, Klaus Iohannis. FOTO Marian Iliescu

Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, şi-a lansat miercuri, la Târgul de Carte “Gaudeamus”, autobiografia publicată încă din campania electorală, “Pas cu pas“.

Mii de persoane s-au adunat miercuri, în faţa standului editurii „Curtea Veche“, care a publicat autobiografia celui proaspăt devenit preşedintele românilor, Klaus Iohannis. Volumul „Pas cu pas“, publicat încă din campania electorală, dar şi sesiunea de autografe promisă de liderul liberal, la finalul discursului, au atras mii de români veniţi să-l vadă în carne şi oase pe cel care le-a devenit preşedinte. Cu mai bine de o oră înainte de lansare, simpatizanţii lui Iohannis formaseră deja două rânduri care se întindeau, pe zeci de metri, până la etajul întâi al pavilionului “Romexpo”, care a găzduit târgul. „Eu am venit de la 13.30 şi atunci nu era nimeni, dar în ultimele zeci de minute s-au strâns toţi oamenii ăştia, s-au şi certat, pentru că rândul format la parter s-a împărţit, la etaj, în două cozi“, ne-a povestit Corina, o tânără în vârstă de 24 de ani, care a precizat însă că nu îşi face speranţe că ar putea primi vreun autograf, din cauza aglomeraţiei de la stand.

Pregătiţi pentru sesiunea de autografe, cei mai mulţi dintre cei prezenţi la lansare şi-au cumpărat, înaintea de evenimentului, câte un volum pe care îl răsfoiau ca să alunge plictiseala de la rând.

Baie de mulţime. De cititori

Iohannis a fost vedetă la propria lansare, unde simpatizanţii săi au recunoscut că au venit nu doar pentru autograf, ci şi să îl vadă în carne şi oase.

„Eu sunt un mare fan, mare, mare de tot al domnului Iohannis. Mă bucur că a câştigat şi sper să iau autograf, am luat şi pentru prietena mea o carte, pentru că ea nu a putut ajunge. E şi destul de OK ca preţ, la 15 lei, mă aşteptam să fie mai mult. Oricum, e un om super, se vede asta“, ne-a declarat, entuziasmat, Alex, un tânăr de 20 de ani.

De altfel, cei mai mulţi dintre cei cu care am discutat au recunoscut că au venit la târg strict pentru Iohannis, iar autobiografia a fost singura carte pe care au cumpărat-o.


Sosirea lui Klaus Iohannis a animat mulţimea, care a început instantaneu să aplaude şi să-i scandeze numele. Momentele de euforie au fost întrerupte, însă, de discursul ţinut de fostul comentator sportiv Cristian Ţopescu. Într-o intervenţie scurtă, el a arătat că i-a dăruit preşedintelui ales o minge de tenis care speră să îl ajute să câştige şi competiţiile sportive la care participă.
Iohannis a vorbit pe tonul său obişnuit, cu pauze lungi, fără să ridice vocea. Le-a transmis celor prezenţi că doar cultura ne poate salva şi a citat din Einstein.

„Nu veţi găsi în această carte reţeta succesului, pentru că eu cred, aşa cum a spus şi Einstein, că succesul înseamnă 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie“, a spus liderul liberal. 

În încheiere, le-a transmis celor prezenţi că va rămâne cât mai mult pentru a oferi autografe. De asemenea, reprezentantul editurii a anunţat o a doua ediţie care să conţină şi mărturii de campanie ale preşedintelui Iohannis.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite