Cinema sub clar de lună. Oraşele în care ajunge Caravana Filmelor NexT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajunsă la cea de-a patra ediţie, Caravana Filmelor NexT urmează să instaleze sala de cinema a verii în aer liber, în grădini, parcuri, pajişti întinse şi alte spaţii verzi neconvenţionale, amenajate special pentru a găzdui proiecţii de film, în perioada 27 iulie – 23 august.

Caravana va vizita şapte oraşe ale ţării, unde spectatorii sunt încurajaţi să renunţe la scaune în favoarea păturilor întinse pe iarbă verde. De asemenea, după cum informează un comunicat de presă emis cu această ocazie, caravana va opri trei seri în fiecare oraş, : Baia Mare (27-28-29 iulie) , Cluj-Napoca (31 iulie, 1-2 august), Vatra Dornei (4-5-6 august), Oradea (8-9-10 august), Sinaia (12-13-14 august), Braşov (17-18-19 august), Arad (21-22-23 august).

Vor fi proiectate scurtmetraje din toate colţurile lumii din selectia de anul acesta a Festivalului International de Film NexT. Programul caravanei cuprinde o selecţie de 16 filme de scurtmetraj, reunite în 3 programe speciale: Scurtmetraje româneşti de la NexT (5 scurtmetraje), Seară de Oscar (5 scurtmetraje) şi Best of NexT 2017 (6 scurtmetraje).

Programul aduce în faţa spectatorilor cele mai aplaudate scurtmetraje româneşti de la ediţia din 2017 a festivalului: întâmplări de familie rupte din viaţă şi poveşti de dragoste cu întorsături neaşteptate.

Cea de-a patra ediţie a evenimentului continuă misiunea Caravanei de a aduce filmele NexT în faţa unui public nou, în afara Bucureştiului, în oraşe unde posibilităţile de vizionare a filmelor de scurtmetraj sunt reduse, iar alternativele de vizionare a filmelor în aer liber sunt puţine sau inexistente.  Evenimentul este dedicat întregii familii şi este creat sub conceptul de picnic şi cinema sub clar de lună.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite