Cea mai vândută scriitoare americană a tuturor timpurilor a apărut şi în română, cu romanul „Mama”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scriitoarea Pearl S. Buck (1892-1973) şi romanul
ei apărut şi în română
Scriitoarea Pearl S. Buck (1892-1973) şi romanul ei apărut şi în română

Romanul „Mama” de Pearl S. Buck, laureată a Premiului Nobel pentru literatură în 1938 şi cea mai vândută scriitoare americană a tuturor timpurilor, a apărut la Editura Polirom, în traducerea Ioanei Oprica.

„Mama” este povestea unei femei aparent neînsemnate, dintr-o lume îndepărtată şi îngropată în istorie - o regiune rurală a Chinei. Mama cea anonimă, asemenea celorlalte personaje feminine din carte, este o reprezentare a milioanelor de femei „fără chip” din spaţiul rural. Pe măsură ce tradiţiile străvechi, pe care ea însăşi le urmează cu sfinţenie, încep să se lovească de idealurile epocii comuniste, eroina se vede silită să-şi găsească echilibrul în faţa noului rol pe care ţărănimea chineză trebuie să-l joace.

„Graţie extraordinarei sale intuiţii, Pearl S. Buck a pătruns în mintea şi în sufletul unei ţărănci chineze, descoperind şi apoi împărtăşindu-ne valorile primordiale ale existenţei.”, scria „The Times Literary Supplement”.

Pearl S. Buck s-a născut la 26 iunie 1892, în Hillsboro, Virginia de Vest. Vorbea încă din copilărie deopotrivă engleza şi chineza. La scurtă vreme după absolvirea colegiului, în 1914, merge în China şi se stabileşte în provincia rurală Anhwei. În 1931 scrie romanul “Ogorul”, distins cu Premiul Pulitzer şi transpus ulterior într-o ecranizare de succes. În 1938, la mai puţin de un deceniu de la debutul său cu romanul “Vînt de Răsărit, Vînt de la Apus” (1930), este distinsă cu Premiul Nobel pentru Literatură. Pînă la sfîrşitul vieţii, în 1973, Pearl S. Buck publică peste 70 de cărţi.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite