BILANŢ Cartea lui Klaus Iohannis: 8.000 de exemplare vândute la Gaudeamus

0
0
La lansararea volumului s-au vândut 4.000 de exemplare ale cărţii preşedintelui ales FOTO: Marian Iliescu
La lansararea volumului s-au vândut 4.000 de exemplare ale cărţii preşedintelui ales FOTO: Marian Iliescu

„Pas cu pas“, scrisă de preşedintele ales Klaus Iohannis, a fost cea mai râvnită carte la Târgul de carte Gaudeamus, încheiat duminică la Romexpo

Cea de-a XXI-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus, care s-a încheiat duminică, după cinci zile, a fost o ediţie a recordurilor absolute: numărul vizitatorilor a fost de aproximativ 117.000 şi au fost 750 de evenimente la care publicul a participat.

Bestseller absolut al târgului a fost volumul autobiografic „Pas cu pas“ de Klaus Iohannis, vândut la standul Curtea Veche Publishing, în cele trei zile în care a fost disponibil, în 7.912 exemplare. 

„Este un fapt aproape fără precedent în istoria târgului ca un titlu să fie vândut în aproape 8.000 de exemplare. A fost stabilită o ştachetă extrem de ridicată pentru toate viitoarele târguri“, a declarat Iren Arsene, director Curtea Veche Publishing.

Lansarea volumului „Pas cu pas“ de Klaus Iohannis a avut loc miercuri, 19 noiembrie, la standul Curtea Veche Publishing, şi a fost urmată de o sesiune de autografe. La eveniment au participat peste 3.500 de persoane şi au fost vândute 4.000 de volume, epuizându-se astfel primul tiraj al cărţii. Preşedintele ales nu a părăsit târgul până nu a oferit autografe tuturor celor care au aşteptat răbdători timp de câteva ore să îl întâlnească, organizatorii fiind nevoiţi să prelungească programul cu peste o oră. Cu prilejul acestei lansări, au ajuns la Gaudeamus şi multe persoane care în mod normal nu reprezintă un public al târgurilor de carte.

Cartea Preşedintelui a fost disponibilă în târg într-un nou tiraj începând de sâmbătă, 22 noiembrie, şi a primit duminică Premiul Gaudeamus pentru Cea mai râvnită carte a Târgului, desemnată prin votul publicului. La ridicarea premiului, directorul Curtea Veche Publishing a declarat că urmează o nouă ediţie a volumului „Pas cu pas“, ce va include detalii din culisele campaniei şi prima parte a mandatului de Preşedinte.

Interes pentru memoria comunismului

image

   Foto:Eduard Enea

Dacă Lucian Boia este cel mai bine vândut autor Humanitas, cartea cea mai căutată al acest edituri este „O idee care ne suceşte minţile“, semnată de Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici.

Autorii acestei cărţi au plecat de la ideea că divizarea memoriei europene este o consecinţă inevitabilă a inexistenţei unei memorii comune. Cheia regăsirii unei memorii comune stă în gestionarea memoriei comunismului. Textele care sunt aduse laolaltă între copertele acestei cărţi au fost scrise independent unele de altele. Unitatea lor spontană face din autorii lor nişte veritabili estici. Problema comună este memoria comunismului, în Est, şi refuzul ei, în Occident.

Istoria lui Manolescu, în top

Manolescu

Foto:Eduard Enea

În topul editurii, pe următorarele locuri se poziţionează cartea lui „Fata de la marginea vieţii. Povestiri alese“, de Mircea Cărtărescu, „Suveranii României. Monarhia, o soluţie?“, de Lucian Boia, „Fie-vă milă de noi! Şi alte texte civile“, de Gabriel Liiceanu, şi „Să râdem cu Nea Marin“, de Amza Pellea.

La Editura Paralela 45, în topul vânzărilor se numără volumul lui Nicolae Manolescu, "O istorie a literaturii române pe înţelesul tuturor", iar la Nemira, pe primul loc, "Jocurile Foamei", de Suzane Collins - trilogia care se bucură în toată lumea de un succes imens . Pe locul al doilea în vânzări la Nemira se află „Doctor Sleep“, de Stephen King - mult-aşteptata continuare a romanului „Shining“, şi „Basmania. Răspântia gândurilor“ (cartea I), de Valentin Nicolau, cu ilustraţii de Tudor Popa, un roman fantasy care îndeamnă la visare pentru a salva lumea poveştilor.

TOPURI VÂNZĂRI

Editura Humanitas
1. Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, O idee care ne suceşte minţile
2. Mircea Cartarescu, Fata de la marginea vieţii. Povestiri alese
3. Lucian Boia, Suveranii României. Monarhia, o soluţie?
4. Gabriel Liiceanu, Fie-vă milă de noi! Şi alte texte civile
5. Amza Pellea, Să rîdem cu Nea Marin


Editura Humanitas Fiction
1. Patrick Modiano, Strada Dughenelor Întunecoase
2. Patrick Modiano, Micuţa Bijou
3. Evgheni Vodolazkin, Laur
4. Paulo Coelho, Adulter
5. Ludmila Ulitkaia, Medeea şi copiii ei

Humanitas Multimedia
1. Mihai Eminescu, Poezii – selecţie şi lectură de Andrei Pleşu
2. Andrei Pleşu, Despre frumuseţea uitată a vieţii – lectura: Andrei Pleşu
3. Anne Frank, Jurnalul Annei Frank – lectura: Ana Ularu
4. Ilf şi Petrov, Povestiri – lectura: Victor Rebengiuc
5. Andrei Pleşu, Comèdii la portile Orientului – lectura: Andrei Pleşu

Autorul cu cele mai multe cărţi vândute Lucian Boia
Cu peste 1 000 de exemplare vândute şi un titlu în topul bestsellerurilor Humanitas, Lucian Boia este autorul Humanitas cu cele mai multe carti vândute la aceasta ediţie a Târgului Gaudeamus.

Editura Polirom

1. Barbati fara femei, Haruki Murakami la egalitate cu Casa tacerii, Orhan Pamuk

2. Tranzitia. Primii 25 de ani, Alina Mungiu-Pippidi in dialog cu Vartan Arachelian la egalitate cu Cum schimbam mentalitatea? 25 de ani in Romania, Sandra Pralong
3. Calatorie de nunta si Bulevardele de centura de Patrick Modiano
4. Istoria Orientului Mijlociu. De la aparitia crestinismului pina in prezent, de Bernard Lewis la egalitate cu Stalin. Curtea Tarului Rosu, Simon Sebag  Montefiore
5. Fetita care se juca de-a Dumnezeu, de Dan Lungu si Sfirsit de sezon, de Marius Chivu

Cartea Romaneasca
1. Mecania fluidului si Acte originale/ Copii legalizate, Seria Gheorghe Craciun
2. Emanciparea privirii. Despre binefacerile infidelitatii la egalitate cu Bogdan-Alexandru Stanescu, AnaBASis
3. America de peste pogrom, Catalin Mihuleac, la egalitatea cu Si cuvintele sint o provincie, Adela Greceanu
4. Marea petrecere, Petre Barbu
5. Carte de identitati, Florina Pirjol
 

Editura Nemira a participat la Târgul de carte Gaudeamus, ediţia 2014, cu peste 700 de titluri şi o mulţime de noutăţi editoriale. Cititorii au cumpărat şi anul acesta volume de beletristică, autori români şi străini, deopotrivă, dar şi  non-ficţiune (din colecţiile noastre de psihologie, spiritualitate, studii bizantine şi istorie).

Cel mai bine vândute titluri Nemira de anul acesta sunt:
1. Jocurile Foamei, de Suzane Collins - trilogia care se bucură în toată lumea de un succes imens
2. Doctor Sleep, de Stephen King - mult-aşteptata continuare a romanului Shining
3. Basmania. Răspântia gândurilor (cartea I), de Valentin Nicolau, cu ilustraţii de Tudor Popa - un roman fantasy care îndeamnă la visare pentru a salva lumea poveştilor, deci şi pe noi înşine
4. Cântec de gheaţă şi foc, de George R.R. Martin - poate cea mai citită serie fantasy din lume în acest moment, descoperită de noi şi noi cititori
5. Poveste de iarnă, de Mark Helprin - o poveste de iubire într-un New York magic, în pragul sărbătorilor de Crăciun
6. Pe fereastră, de Julian Barnes - cititorii îndrăgostiţi de scriitorul Barnes îl descoperă acum în calitate de cititor într-o carte de eseuri literare
7. Magicienii, de Lev Grossman – un roman despre lumea fascinantă şi înspăimântătoare a unei şcoli de magie din zilele noastre
8. Atlantida, de Antoinette Wornik - primul volum din seria fantasy Lumi la răspântie, din colecţia Young Adult
9. Misiunea bufonului, de Robin Hobb - primul volum din trilogia Omul arămiu, semnat de cea mai în vogă autoare de fantasy din lume în acest moment
10. Sub Dom, de Stephen King – un roman ce câştigă tot mai mulţi fani, ecranizat într-un serial de succes.
Încasările acumulate de editura Nemira în cadrul Gaudeamus 2014 sunt cu aproape 10% mai mari faţă de cele de la ediţia precedentă. 

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite