Alain Delon va fi recompensat cu Palme d'Or onorific la Festivalul de la Cannes

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alain Delon
Alain Delon

Actorul Alain Delon va fi recompensat cu Palme d'Or onorific la Festivalul de la Cannes (14-25 mai). Actriţa Elle Fanning (SUA), regizoarea şi scenarista Alice Rohrwacher (Italia) şi cineaştii Robin Campillo (Franţa) şi Paweł Pawlikowski (Polonia) au fost aleşi să facă parte din juriul competiţiei de anul acesta.

Cineastul mexican Alejandro Gonzalez Iñárritu va prezida juriului care este completat de actriţa şi regizoarea Maimouna N’Diaye (Burkina Faso), regizoarea şi scenarista Kelly Reichardt (SUA), scriitorul şi creatorul de benzi desenate Enki Bilal (Franţa) şi cineastul grec Yorgos Lanthimos.

Juriul este format, astfel, din patru femei şi cinci bărbaţi - şapte naţionalităţi - de pe patru continente.

Pierre Lescure, preşedintele festivalului, şi Thierry Frémaux, delegatul general, au transmis: „Juriului de la Cannes este invitat să vadă filme regizate de cei mai buni cineaşti ai timpurilor noastre - ceea ce este cazul şi anul acesta”.

juriu cannes

Juriul va acorda premii, inclusiv Palme d'Or, pe 25 mai, la ceremonia de închidere a festivalului.

Cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 14 - 25 mai.

Filmul „The Dead Don’t Die” al lui Jim Jarmusch va deschide evenimentul şi competiţia.

Actorul Alain Delon va fi recompensat cu Palme d'Or onorific.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite