Adevăruri de altădată: Cronică teatrală

Bernard Shaw are totdeauna succes pe scenele noastre. „Profesiunea d-nei Waren" a fost una din izbânzile companiei Bulandra. Celelalte piese, jucate la Naţional, chiar cele mai dificile şi, deci, mai puţin accesibile publicului, au ţinut multă vreme afişul. Pe cât ştiu, nici una din operele marelui răzvrătit n'a căzut.

Cu drept cuvânt deci, Teatrul Naţional s'a socotit dator să joace şi anul acesta o piesă de Shaw. A ales una din lucrările lui de tinereţe. Dacă nu mă înşel, prima lui lucrare. Fireşte, vorba vine - fiindcă Shaw a debutat foarte târziu, aproape de 40 de ani, după o prodigioasă activitate gazetărească.

Banul n'are miros cuprinde, în germene, toate însuşirile preţioase care se vor învedera în operele de mai târziu ale lui Shaw. Mai întâiu - răzvrătirea împotriva ipocriziei societăţii burgheze, biciuirea crudă a acestei ipocrizii. În al doilea rând, verva îndrăzneaţă. Fireşte, mai puţin îndrăzneaţă în comediile de început, mai respectuoasă faţă de regulile statornicite ale teatrului şi mai cruţătoare faţă de spectator. Aceste opere de început cuprind mai mult teatru şi mai puţin pamflet. Operele de mai târziu vor cuprinde mai mult pamflet şi mai puţin teatru.

Sub direcţia de scenă experimentată a domnului Paul Gusty, textul - foarte bine tradus - şi-a găsit o foarte bună interpretare. Reintrarea d-nei Marioara Zimniceanu, pe care mărunte meschinării de culise au ţinut-o până acum departe de scenă, ceiace a fost în paguba Teatrului Naţional, a fost primită cu căldură de publicul care a rămas credincios acestei artiste de rassă. În rolul Blanchei, talentul d-sale viu, colorat, variat, inteligenţa d-sale scenică şi biruitoarea d-sale frumuseţe şi-au găsit un nou şi viguros prilej de afirmare.

D-nul Bulfinsky, care s'a clasat de mult ca un excelent interpret al lui Shaw, a creiat cu resursele sale bine cunoscute pe Sartorius. D-na Fifi Mihailovici şi d-nii Demetru şi Brancomir au conturat just şi inteligent celelalte roluri.

(articol publicat de Tudor Teodorescu-Branişte în „Adevărul", 1935)