Pentru ce primesc lunar mii de români între 250 şi 600 euro despăgubire de la companiile aeriene
0În fiecare zi aeroporturile din România înregistrează între 3 şi 7 zboruri întârziate sau anulate. Frecvent sunt situaţii în care pasagerii ajung în aeroport şi descoperă că orarul de zbor le-a fost modificat sau chiar că zborul le-a fost anulat. Zilnic se înregistrează zeci de cereri de compensare de la pasagerii români care doresc să îşi primească drepturile de la companiile aeriene.
Cum era de aşteptat, perioada cea mai aglomerată din punctul de vedere al cererilor primite de firmele care se ocupp de despăgubirea călătorilor este sezonul de vară, când companiile aeriene se supra-aglomerează. Aproximativ 9 din 10 cereri sunt soluţionate pozitiv, iar pasagerii ajung să îşi primească compensaţia conform legii. De la începtutul anului şi până acum, cele mai multe zboruri anulate au fost în luna ianuarie, când aeroporturile din România au înregistrat 36 de zboruri care au întârziat minim 3 ore şi 12 zboruri complet anulate.
Tarom şi companiile aeriene low cost, cele mai multe zboruri întârziate şi anulate
Cele mai multe zboruri întârziate şi anulate au fost înregistrate de compania Tarom, dar şi de companiile low cost Wizz Air, Ryanair şi Blue Air.
Top 5 destinaţii care înregistrează cel mai frecvent întârzieri la decolarea sau aterizarea în România
Conform datelor FlightClaim.ro, destinaţiile cu cele mai mari întârzieri înregistrate sunt Milano, Madrid, Roma, Larnaca şi Londra.
„Zborurile charter din perioada verii reprezintă un risc deosebit pentru pasagerii români şi de aceea echipa noastră cooperează cu agenţiile de turism din România pentru a asigura tot suportul şi asistenţa necesară turiştilor lor care se află în această situaţie. Am obţinut compensaţii pasagerilor români al căror zbor, cu plecare din România, a fost anulat pe motive operaţionale”, a declarat Cees Werff, director general FlightClaim.ro.
În funcţie de durata întârzierii, pasagerii sunt eligibili la compensaţii între 250 şi 600 de euro/persoană, plus alte cheltuieli.
Sub 10% dintre pasagerii afectaţi de zboruri anulate, întârziate sau cărora le-a fost refuzată îmbarcarea se preocupă să solicite compensaţia de 250, 400 sau 600 de euro de la companiile aeriene sau prin firmele specializate. Acest procent extrem de mic se datorează slabei cunoaşteri a drepturilor pasagerilor, dificultăţilor de a intra în contact direct cu compania aeriană sau, pur şi simplu, lipsei de timp. Procesul de obţinere a compensaţiei este foarte simplu: pasagerul nu plăteşte nimic, trimite detaliile zborului către firma pe care o împuterniceşte pentru obţinerea compensaţiei, iar aceasta se ocupă de tot procesul cu compania aeriană.