Pățania unor români care au dat mii de euro pe un sejur de vis: „Prima veste proastă a fost acum cam o lună”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O familie de români care ar fi trebuit să petreacă 7 zile și 7 nopți în vacanță s-a trezit dintr-o dată că orele plecării spre Antalya, respectiv cele ale decolării spre București, au fost modificate, iar în acest fel a pierdut o zi din sejur, deși o plătise. Nu este însă un caz singular.

Antalya atrage zeci de mii de români. FOTO: Pixabay
Antalya atrage zeci de mii de români. FOTO: Pixabay

Un internaut a relatat, pe un grup de Facebook destinat vacanțelor, cum a pierdut o zi de vacanță, din cauza modificării programului de zbor, deși o plătise anticipat. Așa a aflat că astfel de cazuri sunt destul de frecvente. De cele mai multe ori turiștii sunt legați de mâini pentru că semnează contracte cu agențiile de turism, de multe ori fără să le citească, iar prin aceste contracte agențiile se pun la adăpost și pasează orice responsabiltate. 

Bună seara! Am rezervat un sejur de 7 nopți cu avion inclus, patru persoane, în urmă cu patru luni. Inițial, decolarea din București era la 8 dimineața, iar din Antalya la 9 seara. Prima veste proastă a fost acum cam o lună când mi-au trimis mail că s-a modificat ora la întoarcere, adică la ora 12:00 decolarea din Antalya. Azi, am primit a doua veste proastă, decolarea din București va fi la 17:50. Credeam că prind 7 nopți și 7 zile, dar adevărul este că vor fi 7 nopți și 6 zile. Am fost informat că tur operatorul își rezervă dreptul de a-și modifica orele, însă nu așa de mult și nu în defavoarea mea. La asta nu mă așteptam. Părerea mea este că se întâmplă asta tot din cauza noastră, pentru că facem prăpăd pe acolo. Pentru ei, cele aproximativ 20 de ore pe care mi le-au luat față de oferta inițială, înmulțit cu un milion de turiști, sunt sute de mii de euro economie. Altă explicație aveți?”, a scris acesta în postarea sa.

Se întâmplă mai frecvent decât s-ar crede

Postarea a avut un ecou deosebit, mai ales că, în realitate, cazul său nu este deloc singular. În acest fel a aflat că și alți români au pățit același lucru. Și nu puțini. Iar astfel de experiențe sunt mai frecvente decât s-ar putea crede, mai ales că orarul zborurilor este tot mai des perturbat de diverși factori.

„Același lucru s-a întâmplat și la noi”, i-a răspuns o doamnă, iar mai apoi alții au confirmat că au trăit întâmplări similare. „Probabil de la început știau de "noile" ore, dar că să vândă le-au retușat un pic. Am văzut că se întâmplă asta și cu vânzări de bilete din străinătate. Fac în așa fel încât să pierzi ore bune”, a confirmat altcineva. „Subscriu! Și eu cred că știu de la bun început. E cusută cu ață albă toată povestea cu orele de zbor”, a adăugat alt internaut. 

Și la noi la fel, mâine plecăm. Aveam întoarcere la 22:00, ne-a băgat zborul la 12:00. La venire aveam zbor la 7:00, am plecat la 12:00”, a scris altcineva.

„Zborurile charter se pot modifica și nu depinde de agenția de turism”, a intervenit cineva în discuție. „Depinde de compania aeriana cu care agentia are contract, deci daca compania aeriana schimbă orele de zbor o face cu știința și acordul agenției de turism”, l-a contrazis altul. 

„Mergeți cu mașina și stați 10 nopti să simțiți vacanta. E prea puțin timp dacă se ia cu avion inclus”, i-a recomandat altcineva. „Pe compania aeriană o interesează profitul ei, nu al hotelului. Repet sunt firme diferite. Modificările de orar de zbor au multe motive posibile în spate: poate aeronava efectua un alt zbor înaintea zborului tău ( zbor care nu era prevăzut sau contractat când ai rezervat tu sejurul ) și din anumite motive (meteo sau altele) nu a decolat la timp și nici nu a putut recupera în zbor timpul, poate piloții au ieșit din timpul lor de pilotare și trebuie să vină un alt echipaj care să preia zborul și multe altele. Din aceat motiv spun că e mai bună informarea decât să aruncăm cu noroi. Să nu uităm că o aeronava face în medie 6 segmente se zbor unul după altul și dacă întârzie la unul 30 minute s-au stricat toate în lanț…”, a fost altă opinie. 

„Poate, poate, poate... Daca mâine rezerv un zbor pentru Austria, Germania, Turcia, Anglia etc fără cazare cu all inclusive zborul, "poate" întârzie sau nu, dar când e vorba de all inclusive la mijloc nu mai exista "poate", ci sigur va întârzia în defavoarea turistului. Mafia restorturilor, ce nu înțelegeți?”, a contrat altul. 

„Se pierde o zi”

„Nu ai doar mâncare, ai tot ce înseamnă plajă, piscină, activități pentru copii și adulți. Deci da, se pierde o zi de concediu. Mai ales că acele întârzieri de fapt nu sunt întârzieri tot timpul, sunt doar ofertele mincinoase ale unor touroperatori ca să te atragă să iei pachetul crezând că pleci dimineața și te întorci seara. Ceea ce e aproape imposibil pentru că avionul face cursa dus-întors cu pauză (de 1-2 ore că să se plătească cât mai puțin pentru staționarea pe aeroport), pentru debarcare-îmbarcarea pasagerilor”, a scris o altă doamnă. 

Alții au fost curioși la ce „prăpăd” se referă autorul postării și de ce ar fi și vina turiștilor. 

„Cum adică se întâmplă din cauza noastră? Ce prăpăd facem? Să înțeleg că rușii sunt liniștiți în comparație cu noi?”, a fost o întrebare. „Corect, noi suntem pistol cu apă pe lângă ruși”, a comentat altul.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite