Idei de vacanţă în Europa: top 5 destinaţii accesibile pentru 2015
0Pentru cei care caută idei de vacanţă în Europa la preţuri rezonabile, editorii revistei de călătorii „Budget Travel“ au selectat câteva destinaţii care merită vizitate în acest an, din diferite motive.
Dacă v-aţi propus să daţi Grecia, Turcia şi Bulgaria pe o destinaţie nouă de vacanţă sau aveţi în plan un city break anul acesta, revista de călătorii „Budget Travel“ vă propune câteva locuri din Europa care ar trebui vizitate fie datorită unor evenimente care au loc în 2015, fie pentru că sunt bine cotate şi accesibile, dar nu pentru mult timp.
Iată un top 5 idei de vacanţă în Europa pentru 2015:
1. Nordul Italiei
De ce în 2015: Daca v-aţi dorit de multă vreme să ajungeţi în nordul Italiei, acesta este poate cel mai potrivit an. Motivul: Expo Milano (detalii pe: expo2015.org), o expoziţie mondială care va aduce peste 20 de milioane de vizitatori din întreaga lume. evenimentul are loc între 1 mai şi 31 octombrie.
FOTO: global.ralphlauren.com
Ce puteţi vizita: Milano înseamnă mai mult decât cumpărături. Printre obiectivele turistice pe care nu trebuie să le ratezi se numără centrul vechi al oraşului, Domul, bisericile vechi. Din Milano poţi ajunge rapid la cunoscutul Lac Como, dar şi în oraşe italiene pitoreşti, precum Gravedona, Bellagio sau Brunate.
2. Istanbul
De ce în 2015: Acest oraş a fost cea mai populară destinaţie de călătorie în 2014, arată un clasament realizat de TripAdvisor. Paradoxal, preţurile pentru cazare sunt în scădere, din cauza proximităţii cu Orientul Mijlociu, potrivit Hotel Price Index.
Ce puteţi vizita: Marele Bazar în care poţi pierde zile în şir, biserica Sfânta Sofia, Moscheea Albastră, Moscheea Soliman Magnificul, Palatul Topkapi, Piaţa Taksim, Strâmtoarea Bosfor şi lista obiectivelor turistice poate continua.
3. Idei de vacanţă în Europa: Barcelona
De ce în 2015: Oraşul spaniol este o destinaţie tot mai bine cotată în ultimii ani, dar cu preţuri încă accesibile, probabil nu pentru mult timp. Cu cât îl vizitaţi mai repede, cu atât mai bine pentru bugetul dvs.
FOTO: worldlunghealth.org
Ce puteţi vizita: Dacă ajungeţi în Barcelona, un obiectiv obligatoriu este Sagrada Familia, capodopera neterminată a lui Antoni Gaudi. Continuaţi călătoria în Parcul Guell, la Muzeul Pablo Picasso, Poble Espanyol (Satul Spaniol, pe dealul Montjuic), La Rambla, Muzeul Ciocolatei şi la Aquarium, unul dintre cele mai frumoase din lume.
4. Valletta, Malta
De ce în 2015: La începutul acestui an se redeschide publicului Fort Saint Elmo, o fortificaţie care a fost scena apărării eroice din timpul asediului din 1565. Un spectaculos teatru în aer liber este încă un motiv să vedeţi acest oraş.
FOTO: postpopuli.it
Ce puteţi vizita: capitala acestei insule mediteraneene este înţesată cu palate în stil baroc şi catedrale renascentiste, nu degeaba fiind considerată un adevărat muzeu în aer liber.
5. Idei de vacanţă în Europa: Norvegia
De ce în 2015: Succesul uriaş de care s-a bucurat pelicula Disney „Frozen“ a transformat peste noapte Norvegia într-o destinaţie turistică „fierbinte“, fiindcă este ţara de baştină a personajelor principale din animaţie, Elsa şi Anna. Potrivit unor estimări, numărul turiştilor ar fi crescut cu aproape 40% în ulimele luni în Norvegia. Din 2015, fanii peliculei pot pleca într-o croazieră Disney în Fiordurile Norvegiei.
Ce puteţi vizita: Arendelle, regatul din „Frozen“ nu există în realitate, dar peisajele mirifice se regăsesc aproape la tot pasul în Norvegia, ţară faimoasă pentru munţii şi fiordurile spectaculoase. Oraşe Oslo sau Bergen încântă turiştii cu arhitectura lor medievală, dar şi cu viaţa de noapte intensă.