Cum arată „cel mai bun hotel din lume”, în 2016: pentru ce plătesc turiştii 10.000 de euro pe noapte FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Resortul de lux Nihiwatu, situat pe insula Sumba din Indonezia, a fost votat anul acesta cel mai bun din lume, din 100 de locuri evaluate, în cadrul premiilor oferite de ghidul de călătorii „Travel + Leisure”. FOTO Daily Mail
Resortul de lux Nihiwatu, situat pe insula Sumba din Indonezia, a fost votat anul acesta cel mai bun din lume, din 100 de locuri evaluate, în cadrul premiilor oferite de ghidul de călătorii „Travel + Leisure”. FOTO Daily Mail

Plajele virgine, centrele spa construite în copaci seculari şi vilele amenajate rustic se numără printre punctele forte ale hotelului votat anul acesta cel mai bun din lume, în cadrul premiilor oferite de ghidul de călătorii „Travel + Leisure”.

Resortul de lux Nihiwatu, situat pe insula Sumba din Indonezia, a fost votat anul acesta cel mai bun din lume, din 100 de locuri evaluate, în cadrul premiilor oferite de ghidul de călătorii „Travel + Leisure”. 

În plin sezon, rezervarea unei vile costă peste 10.000 de euro pe noapte, iar proprietatea deţine 28 de vile împărţite pe diferite categorii de preţ.

Oaspeţii hotelului se pot relaxa cu plimbări pe cal organizate la apusul soarelui, pe plajă, pot lua cursuri de surfing sau pot descoperi cascadele spectaculoase răspândite pe insulă. 

Pe insula Sumba nu este permisă dezvoltarea construcţiilor care nu respectă şi nu se încadrează perfect în mediul înconjurător, iar hotelul Nihiwatu a primit din partea autorităţilor un premiu prin care se recunoaşte impactul minim al construcţiei din punct de vedere ecologic. Vilele sunt inspirate de casele tradiţionale din zonă, acoperişul fiind realizat din paie, iar structura din lemn.

hotel daily mail

FOTO Daily Mail 

Hotelul a fost deschis în 1988 de un surfer american şi de soţia sa, originară din Germania, dar a fost transformat într-un refugiu de lux în 2012, după ce a fost cumpărat de omul de afaceri amerincan Chris Burch, informează Daily Mail .

hotel daily mail

FOTO Daily Mail 

Cu o privelişte incredibil de frumoasă către Oceanul Indian, hotelul este aşezat în mijlocul vegetaţiei luxuriante, aproape de plajele cu nisip auriu.

hotel daily mail

FOTO Daily Mail 

Una dintre cele mai exclusiviste vile este Casa Kanatar Sumba, dotată cu piscină proprie, o punte unde clienţii se pot bronza şi o zonă de relaxare foarte spaţioasă. Hotelul are şi o plajă privată de 2,5 kilometri, desemnată arie naturală protejată.

hotel daily mail

FOTO Daily Mail 

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite