Cât costă un sejur pe litoral în România şi Bulgaria în 2022. Unde găsim cel mai ieftin „all inclusive”
0
Sezonul estival 2022 aduce pentru litoralurile românesc şi bulgăresc reduceri early booking de până la 50%, avansuri mici de maxim 10% şi diferenţă de 90% cu 10 zile înainte de intrare la cazare.
Astfel turiştii beneficiază de reducerile maxime de early booking însă nu riscă nimic, deoarece avansul este rambursabil. Efortul financiar al acestora este minim pentru că vor achita diferenţa de bani în cazul vacanţelor de vară abia peste 6-7 luni. Turiştii vor fi protejaţi total şi faţă de situaţia variantelor de Covid-19, dacă acestea vor mai fi prezente la momentul verii.
”Turiştii se interesează deja de ofertele early booking şi au început să rezerve. Observ un optimism destul de ridicat, cel puţin pentru sezonul estival 2022, faţă de cele două litoraluri dragi nouă: atât cel românesc, cât şi cel bulgăresc. Sunt convins că reducerile mari, preţurile excelente şi condiţiile bune de pe litoralul Mării Negre vor învinge cu siguranţă în acest an tulpina Omicron! Avem un litoral al Mării Negre, împărţit între două ţări. Dacă reunim ambele părţi, această rivieră reprezintă destinaţia de bază a românilor, ca număr de turişti. Există preţuri pentru toate buzunarele.
Dacă Bulgaria stă excelent la capitolul hotelurilor în regim all inclusive, mă bucură că şi pe litoralul românesc sunt, la ora actuală, aproape 40 de hoteluri cu astfel de servicii. Pe ambele litoraluri am constatat că au fost făcute investiţii noi, în modernizări sau în hoteluri noi. Cu siguranţă că 2022 ne va oferi surprize şi mai plăcute la Marea Neagră”, declară Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.
Marea majoritate a turiştilor români aleg hoteluri de la 3 stele în sus, în Bulgaria optând în special pentru servicii all inclusive, dar cu o tendinţă în creştere în acest sens şi în ţara noastră. Cele mai solicitate sunt, la ora actuală, pe ambele litoraluri, hotelurile de 4 şi 3 stele, ambele categorii cu o pondere de 40% din total, urmate de hotelurile de 5 stele, cu o pondere de 30%.
Iată exemple de oferte (cu reducerile early booking aplicate) pentru ambele litoraluri:
Bulgaria
Balchik
Hotel 3*, tarif 159 euro/persoană/sejur, mic dejun
Hotel 4*, tarif 329 euro/persoană/sejur, mic dejun
Hotel 5*, tarif 374 euro/persoană/sejur, mic dejun
Albena
Hotel 3*, tarif 185 euro/persoană/sejur, demipensiune
Hotel 4*, tarif 352 euro/persoană/sejur, all inclusive
Hotel 5*, tarif 552 euro/persoană/sejur, demipensiune
Nisipurile de Aur
Hotel 3*, tarif 109 euro/persoană/sejur, mic dejun
Hotel 4*, tarif 221 euro/persoană/sejur, all inclusive
Hotel 5*, tarif 300 euro/persoană/sejur, mic dejun
Obzor
Hotel 4*, tarif 301 euro/persoană/sejur, all inclusive
Hotel 5*, tarif 930 euro/persoană/sejur, ultra all inclusive
Sunny Beach
Hotel 3*, tarif 128 euro/persoană/sejur, mic dejun
Hotel 4*, tarif 219 euro/persoană/sejur, demipensiune
Hotel 5*, tarif 459 euro/persoană/sejur, all inclusive
Duni
Hotel 4*, tarif 472 euro/persoană/sejur, all inclusive
Hotel 5*, tarif 607 euro/persoană/sejur, all inclusive
Pomorie
Hotel 3*, tarif 269 euro/persoană/sejur, mic dejun
Hotel 4*, tarif 429 euro/persoană/sejur, demipensiune
Hotel 5*, tarif 935 euro/persoană/sejur, ultra all inclusive
România
Mamaia
Hotel 3*, tarif 258 lei/persoană/sejur, mic dejun
Hotel 4*, tarif 341 lei/persoană/sejur, mic dejun
Hotel 5*, tarif 2805 lei/persoană/sejur, pensiune completă
Eforie Nord
Hotel 3*, tarif 282 lei/persoană/sejur, mic dejun
Hotel 4*, tarif 922 lei/persoană/sejur, demipensiune
Eforie Sud
Hotel 3*, tarif 522 lei/persoană/sejur, mic dejun
Costineşti
Hotel 3*, tarif 765 lei/persoană/sejur, mic dejun
Neptun
Hotel 3*, tarif 309 lei/persoană/sejur, mic dejun
Hotel 4*, tarif 744 lei/persoană/sejur, demipensiune
Olimp
Hotel 3*, tarif 703 lei/persoană/sejur, mic dejun
Hotel 4*, tarif 1622 lei/persoană/sejur, pensiune completa
Venus
Hotel 3*, tarif 510 lei/persoană/sejur, mic dejun
Hotel 4*, tarif 766 lei/persoană/sejur, demipensiune
Jupiter
Hotel 3*, tarif 290 lei/persoană/sejur, mic dejun
Saturn
Hotel 3*, tarif 839 lei/persoană/sejur, demipensiune
Cap Aurora
Hotel 3*, tarif 705 lei/persoană/sejur, mic dejun
Mangalia
Hotel 3*, tarif 677 lei/persoană/sejur, mic dejun