Rețetă delicioasă: cum faci cea mai bună salată de icre acasă. Cât ulei adaugi pentru a ieși cremoasă

0
Publicat:

Salata de icre preparată acasă iese delicioasă, dacă țineți cont de câteva mici secrete. Aperitivul este un preparat simplu, rapid și foarte gustos. Iese cremoasă, fină și este foarte spornică.

Salata de icre se prepară rapid acasă FOTO Shutterstock
Salata de icre se prepară rapid acasă FOTO Shutterstock

Ingrediente

  • 100 g icre
  • 3-4 linguri de zeamă de lămâie
  • 3-4 linguri de apă minerală
  • sare după gust
  • 300 ml ulei
  • o ceapă mică
  • 2 linguri de griș. opțional
  • 150 ml apă

Mod de preparare:

„Punem icrele într-un bol. Eu am folosit icre de crap și caras, pe care le-am avut la sare, în frigider. Începem să mixăm adăugând uleiul, puțin câte puțin.

Dacă vreți să adăugați și griș, preparați-l înainte, pentru a se răci bine. Puneți apa la fiert cu un praf de sare și, când a început să fiarbă, adăugați grișul in ploaie, amestecând continuu. Când a fiert, răsturnați-l pe o farfurie să se răceasca bine.

Așadar, încorporați uleiul cu grijă și mixați numai într-un singur sens. Alternați cu zeama de lămâie și apa minerală.

Sărați după gust și încorporați și grișul la final. Tocați fin ceapa și amestecați-o cu icrele.

Păstrați la rece până în momentul servirii. Poftă bună!”, arată gustos.ro.

Cresc nivelul de energie al organismului

 Nu sunt doar gustoase, ci și sănătoase. O lingură de icre conține 19 până la 40 de calorii. Caloriile sunt utile pentru a crește nivelul de energie pentru organism în efectuarea activităților zilnice.De asemenea, au un conținut ridicat de grăsimi antiinflamatoare Omega-3. Icrele sunt una dintre puținele surse de alimente care conțin vitamina D, scrie dieta.romedic.ro.

Grăsimile Omega-3 și vitamina D din icre lucrează împreună, deoarece vitamina D este solubilă în grăsimi, astfel încât grăsimile sănătoase ajută corpul să o absoarbă și să o folosească. Icrele sunt, de asemenea, bogate în vitamina B12, unul dintre cele mai importanți micronutrienți pentru sănătatea mintală și dezvoltarea creierului. Icrele conțin și magneziu, seleniu, fier și o cantitate mică de calciu.  

Icrele sunt bogate în potasiu, motiv pentru care au diverse beneficii în ceea ce privește scăderea tensiunii arteriale, acestea fiind adesea recomandate persoanelor care suferă de hipertensiune arterială.  

Bucătărie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite