Ford Kuga vine în haine noi pentru sezonul toamnă-iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vorbim despre un upgrade estetic, dar mai important, de unul care aduce noutăţi atât la capitolul motorizărilor cât şi în ceea ce priveşte sistemele de asistenţă şi infotainment.

La nivel estetic, Kuga vine cu un design aliniat la noul limbaj estetic al companiei. O grilă trapezoidală superioară mai mare şi o grilă inferioară mai mică sunt însoţite de faruri noi care încorporează lumini de întâlnire pe timp de zi cu LED şi sunt completate de faruri de ceaţă.

Luminile de poziţie nestilizate completează aspectul sportiv, iar noua gamă de jante din aliaj de 17, 18 şi 19 inchi este disponibilă într-o varietate de finisaje incluzând Luster Nickel. Două culori noi, gri „Guard Grey” şi cupru intens „Copper Pulse”, sunt oferite la nivelul întregii game. O bară de remorcare retractabilă acţionată electric este frumos mascată sub bara de protecţie din spate când nu este folosită, pentru a păstra aspectul sportiv al noului Kuga.

La interior remarcăm redesenarea planşei de bord pentru a permite introducerea dispaly-ului de 8 inch al noului sistem SYNC 3.

Ford s-a inspirat din peste 22.000 de observaţii şi perspective rezultate în urma studiilor de cercetare pentru a se asigura că noua versiune a acestui sistem este cel mai orientat către client realizat până în prezent.

SYNC 3 oferă performanţe mai rapide, comenzi simplificate şi suportă acum comenzi în cinci limbi străine suplimentare. Pur şi simplu prin apăsarea unui buton şi spunând: „Am nevoie de cafea” „Am nevoie de benzină” sau „Am nevoie să parchez” şoferii pot localiza cafenele în apropiere, benzinării sau parcări, sau să găsească gări, aeroporturi şi hoteluri.

Şoferii Kuga pot opera ecranul tactil de 8 inchi al sistemului SYNC 3 în acelaşi mod în care îşi folosesc telefoanele smart. O interfaţă nouă este prevăzută cu butoane mai mari, mai uşor de acţionat şi permite gesturi de tip „swipe”’ sau „pinch” pentru prima dată.

Utilizatorii de iPhone pot acţiona Apple CarPlay, modul mai inteligent şi mai sigur de a utiliza telefonul iPhone în maşină, permiţându-le şoferilor să efectueze apeluri, să acceseze muzica, să trimită şi să primească mesaje, să obţină instrucţiuni pentru condiţiile optime de trafic şi altele în timp ce rămân concentraţi la drum. Utilizatorii Android pot activa Android Auto. Android Auto oferă acces mai sigur şi complet la aplicaţiile şi serviciile pe care şoferii le cunosc şi le iubesc deja, incluzând Google Search, Google Maps şi Google Play. Programele de software pot fi actualizate prin Wi-Fi.

Grupurile motopropulsoare pe motorină sofisticate includ:

TDCi de 1,5 litri care dezvoltă 120 CP cu transmisie FWD PowerShift  cu 6 trepte care oferă un consum mediu de 4,8 l/100 km şi 124 g/km CO2

 TDCi de 2,0 litri care dezvoltă 150 CP cu transmisie FWD manuală cu 6 trepte care oferă un consum mediu de 4,7 l/100 km şi 122 g/km CO2, transmisie AWD manuală cu 6 trepte care oferă un consum mediu de 5,2 l/100 km şi 135 g/km CO2, sau transmisie AWD PowerShift cu 6 trepte care oferă un consum mediu de 5,2 l/100 km şi 134 g/km CO2

TDCi de 2,0 litri care dezvoltă 180 CP cu transmisie manuală AWD cu 6 trepte care oferă un consum mediu de 5,2 l/100 km şi 135 g/km CO2, sau transmisie AWD Powershift cu 6 trepte care oferă un consum mediu de 5,2 l/100 km şi 134 g/km CO2

Motoarele Ford TDCi de 1,5 litri şi de 2,0 litri sunt prevăzute cu tehnologii noi avansate privind motoarele pe motorină care includ o trapă pentru NOX pentru emisii de eşapament mai curate, componente cu o acoperire specială de tip diamant care reduce fricţiunea şi un turbocompresor cu duză variabilă pentru ca motorul să respire mai bine.

Motoarele Ford EcoBoost pe benzină oferite pe noua Kuga sunt:

EcoBoost de 1,5 litri cu 120 CP şi 150 CP, transmisie manuală FWD cu 6 trepte de viteză care oferă un consum mediu de 6,3 l/100 km şi 145 g/km CO2

EcoBoost de 1,5 litri cu 182 CP cu transmisie automată AWD cu 6 trepte care oferă un consum mediu de 7,5 l/100 km şi 173 g/km CO2.

Noul Ford Kga va fi disponibil pe piaţa românească de la mijlocul lunii decembrie.

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite