Chinezii de la BYD se extind rapid în România: au ajuns la 14 centre și vor lansa „cea mai fun mașină de oraș”
0Chinezii de la BYD se extind rapid în România, ajungând într-o singură săptămână la deschiderea a 14 centre în marile orașe, număr pe care vor să-l dubleze până la finalul anului.

„În completarea primelor centre de vânzare din România – deschise în București, în parteneriat cu Țiriac Auto și DAB Auto, BYD își extinde lista de parteneri din România în 14 noi localități”, a informat miercuri compania.
Noile centre de vânzare din România sunt deschise în Ploiești (Proleasing Motors), Târgoviște (Proleasing Motors), Sibiu (Mecatronics), Buzău (Proleasing Motors), Oradea (ATP Motors), Baia Mare (ATP Motors), Satu Mare (ATP Motors), Craiova (Plusauto), Iași Mega Auto), Timișoara (Autoglobus), Cluj-Napoca (RMB Inter Auto), Târgu Mureș (Hinode Car Expert), Miercurea Ciuc (Hinode Car Expert), Odorheiu Secuiesc ( Hinode Car Expert) și Pitești (REMCOM).
BYD plănuiește extinderea rețelei la peste 30 de puncte de vânzare la nivel național până la sfârșitul anului 2025, inclusiv în orașe precum Brașov, Iași și Constanța.
Clienții din România au la dispoziție, în oferta inițială, patru modele SUV și sedan, și diferite variante de motorizare. Garanții standard oferite de BYD sunt:
• 6 ani sau 150.000 km – garanție integrală
• 8 ani sau 200.000 km – garanție baterie Blade
• 8 ani sau 150.000 km – motor electric și unitate de comandă.
Pe 21 mai va lansa „cea mai fun mașină de oraș” la un preț accesibili

BYD a anunțat deja că, pe 21 mai, va lansa „cea mai fun mașină de oraș”, la un preț accesibil.
Surse avizate din piață au declarat pentru „Adevărul” că prețul acesteia ar putea fi chiar mai mic decât al unei Dacia Spring.
Modelul de vârf de gamă este SEALION 7, un SUV 100% electric, de înaltă performanță, care atinge 100 km/h în doar 4,5 secunde și are o autonomie de până la 502 km datorită bateriei Blade. Modelul are trei niveluri 3 niveluri de echipare, Comfort, Design și Excellence, cu prețuri începând de la 47.990 EUR (TVA inclus, fără voucher Rabla) pentru versiunea Comfort.
Clienții pot opta și pentru elegantul SEAL în variantă sedan, care beneficiază de aceeași construcție high-tech ca și SUV-ul SEALION 7, având un profil mai aerodinamic ce contribuie la o autonomie de până la 570 km (WLTP), datorită bateriei Blade. Modelul este disponibil cu prețuri începând de la 44.990 EUR (TVA inclus, fără voucher Rabla).
Pentru cei care au nevoie de și mai multă flexibilitate pentru deplasări frecvente pe distanțe lungi, BYD introduce și SUV-ul plug-in hybrid SEAL U DM-i. Dotat cu tehnologia avansată Super DM, acest model îmbină plăcerea unei experiențe de condus electrice, lină și receptivă, cu o autonomie excepțională. SUV-ul SEAL U DM-i, poate parcurge peste 1.000 km cu bateria complet încărcată și rezervorul plin. Cu 3 niveluri de echipare, versiunea de bază pornește de la 37.890 EUR (TVA inclus, fără voucher Rabla).
Gama BYD disponibilă în România este completată de ATTO 2, un SUV compact cu un raport excelent calitate-preț, care îmbină un habitaclu spațios și bine gândit pentru familii, dotat cu tehnologii utile pentru activitățile cotidiene, cu aceeași baterie revoluționară Blade și construcție Cell-to-Body regăsite și la modelele SEALION 7 și SEAL. Modelul este disponibil începând cu 29.990 euro (TVA inclus, fără voucher Rabla) pentru primul nivel de echipare din cele 3 existente.