Care sunt cele mai bune mașini ale anului 2024. Finalistele unui top realizat de o prestigioasă publicație
0Autoturismele au evoluat de-a lungul timpului, de la primele modele până la mașinile high tech de astăzi. Cei mai mulți dintre noi ne dorim ca mașina să fie fiabilă, dar și performantă în același timp. Site-urile de profil au anunțat deja un top al mașinilor pe anul 2024.

În momentul de față există mai mult de 100 de branduri de autoturisme în toată lumea. Piața globală a autoturismelor este dinamică cu un mix de giganți auto care se întrec în modele cât mai futuriste și mai bine echipate, dar și nou-veniți inovatori care reușesc să capteze atenția cumpărătorilor. Publicațiile de profil au întocmit deja un top al modelelor auto pe anul 2024, cu cele mai reușite modele, pe baza unor indicatori, printre care și performanță, siguranță și fiabilitate. Unul dintre cele mai renumite top-uri auto este cel întocmit de publicația Motor Trend, o revistă americană cu tradiție în domeniu de aproximativ 75 de ani. Motor Trend desemenează din 1949 și mașina anului, un premiu prestigios oferit celor mai performante autoturisme din anul respectiv. Pentru anul 2024 au fost deja anunțate finalistele.
BMW-urile rămân în top
Printre finalistele anunțate la ”Car of the Year” se află și două modele de BMW. Primul dintre acestea este BMW seria 7 din 2023. Această serie include mai multe tipuri de motorizări, de la 740 i cu motor în șase cilindrii turbocharged, și până la 760 i cu twin-turbo V 8 xDrive. În serie intră și modelul electric i7 x drive 70.
„Când vine vorba de Seria 7, din a șaptea generație, este mai clar decât ormanentul cristalin din habitaclu, că luxul a fost cuvântul cheie pentru BMW în ceea ce privește sedanul său emblematic. Există mai multe dotări cu atingeri de ultimă generație, caracteristici tehnologice de top și un pachet uimitor pentru bancheta din spate”, arată specialiștii de la Motor Trend. Al doilea BMW inclus în finala ”Car of the Year" este BMW M2 din 2023. „M2 este cea mai bună mașinp sport pe care BMW o produce. Poate nu este cea mai rapidă sau cea mai bună pentru pistă, dar este cea mai bună mașină sport atunci când te gândești cât de fabulos este să o conduci. Și încă este cu transmisie manuale. Pentru plăcerea șofatului este fabuloasă”, spun specialiștii de la publicația americană.
Electricele la putere
Printre finaliste se numără și o serie de mașini electrice. Una dintre acestea este Hyundai Ioniq 6, care, arată specialiștii, oferă o dinamică aparte, un demaraj impresionant și multă tehnologie din partea gigantului sud-coreean. Hyundai Ioniq 6 are un sistem de 800 V care permite încărcare foarte rapidă, având o autonomie de 614 kilometri. În plus, este o mașină care impresionează prin sprint. Adică ajunge de la 0 la 100 de km la oră în doar 5.1 secunde. Ceea ce i-a făcut pe cei de la Motor Trend să spună că Ioniq 6 este aproape la fel de rapidă ca un Bugatti Veyron.
De altfel, modelul din 2023 al lui Ioniq 6 a câștigat premiul de World Electric Vehicle. Evident, la capitolul autoturisme electrice nu putea lipsi Tesla. În finală, gigantul american ajunge cu Tesla Model 3. Această mașină are transmisie automată, 483 de cai putere și tracțiune 4x4, plus o autonomie de 615 kilometri. Cea de-a treia full electric din finală este Lucid Air, modelul 2024. Lucid Air este un sedan de lux, cu mai multe variante de motorizare variind între 420 de cai de putere și incredibilul motor de 819 cai putere. O mașină de lux, rapidă și confortabilă, cu o autonomie de 674 de kilometri.
Gigantul japonez în cursa pentru marele premiu
Din marea finală nu putea lipsi Toyota, gigantul japonez de automobile. În finala pentru "Car of the Year" a intrat Toyota Prius, modelul din 2024. De altfel, Toyota Prius a fost câștigător și în anul 2004, cu modelul din acel an. Cel din 2024 este un hybrid cu un motor de 2 litri, patru cilindri DOHC și 16 valve cu sistemul VVT-i( Variable Valve Timing with intelligence). Acest sistem hybrid poate dezvolta peste 194 de cai putere. În plus, este o mașină puternic tehnologizată, de la sisteme de frânare până la gadgeturile de la interior.