Wozniacki, explicația unui atac sub centură la Halep: încă o dovadă că daneza a greșit enorm ANALIZĂ

0
Publicat:

Se știe că în tenisul feminin nu există prietenii între jucătoare. Din acest punct de vedere, relația apropiată care s-a legat între Caroline Wozniacki (33 de ani) și Serena Williams (42 de ani) a fost atât de atipică, încât celebra revistă „Vogue“ a dedicat un amplu reportaj subiectului în 2015.

Caroline Wozniacki și Serena Williams, extrem de apropiate și în afara terenului
Caroline Wozniacki și Serena Williams, extrem de apropiate și în afara terenului

Mai mult decât atât, anul trecut, când Caroline a anunțat că va reveni în sportul de performanță, după retragerea din 2020, ea a dezvăluit că o contribuție importantă la decizia ei a avut-o prietena ei cea mai bună din tenis. „Am luat cina cu Serena, acum câteva săptămâni, și i-am zis că mă bate gândul să mă întorc în circuit. M-am încurajat foarte tare. Și mi-a spus că va fi alături de mine la fiecare pas în această călătorie. Serena a fost mereu alături de mine!“, a povestit Wozniacki, cu puțin timp înainte de reluarea carierei sale, în august 2023, la Montreal.

Acum, după ce Caroline și-a umbrit participarea la Miami Open – a înregistrat o victorie în turul I cu franțuzoaica Clara Burel – cu un atac lansat asupra Simonei Halep, iubitorii tenisului, mai ales cei din România, au pus repede lucrurile cap la cap. Și au concluzionat că declarațiile danezei au fost, de fapt, cu „dedicație“ din partea Serenei. Pentru că Williams a fost primul nume mare din tenisul feminin care a lovit-o pe Simona „sub centură“, imediat după apariția scandalului de dopaj în mass-media. Americanca a scris atât pe rețelele de socializare: „8 e o cifră mai bună“. Aluzie la faptul că titlul de la Wimbledon 2019 ar trebui să fie trecut în dreptul ei – Serena are șapte trofee la Wimbledon - după suspendarea Simonei pentru dopaj! O pretenție ridicolă, în condițiile în care, între 2019 și 2022 când a picat testul antidoping la US Open, Halep a avut zeci de alte teste. Toate negative!

Revenind la Wozniacki, aceasta fost distrusă pe rețelele de socializare de către susținătorii lui Halep. Care i-au tranmis că a vrut să facă pe placul Serenei, când a criticat decizia organizatorilor Miami Open de a acorda Simonei un wildcard.

„Simo“ chiar a luat-o de la zero

„Adevărul“ a explicat în ediația de joi motivele pentru care Wozniacki a greșit, când a pus tunurile pe Halep, făcând-o „trișoare“. Dar aceasta n-a fost singura remarcă neinspirată a danezei în cadrul conferinței sale de la Miami. Tot acolo, ea a lăsat de înțeles că Simona, ca orice sportivă suspendată pentru dopaj, ar trebui să o ia de la zero, în momentul revenirii în sportul de performanță. Ce a omis să zică Wozniacki e că Halep chiar asta a făcut! Pentru că, stând pe tușă 18 luni, în loc de 9, cât a fost suspendarea dictată de TAS, românca și-a pierdut, integral, clasamentul WTA. Drept urmare, a ajuns la Miami Open 2024 cu zero puncte și abia după această competiție va reveni în ierarhia mondială, urmând să aibă 10 puncte pentru meciul din turul I, pierdut cu Paula Badosa (Spania, 26 de ani, 80 WTA).

Această nedreptate care i s-a întâmplat Simonei, o premieră nedorită, i-a îndemnat pe cei de la WTA să ia în calcul o modificare a regulamentului. Concret, se dorește ca, pe viitor, jucătoarele exonerate de acuzaţiile de dopaj sau cărora le-au fost reduse suspendările, să poată reveni în circuit în baza unor „clasamente speciale“. Această inițiativă a fost confirmată pentru Reuters de un purtător de cuvânt al WTA: „Am demarat un proces de revizuire a acestor reguli, deoarece credem că e oportun să analizăm această situaţie“.

Pe hârtie, suspendarea Simonei Halep, cea de 9 luni dictată de TAS, a expirat pe data de 6 iulie 2023. În acel moment, constănțeanca mai avea 1.000 de puncte și ocupa locului 54 WTA. Cum însă nu primise nici măcar primul verdict al cazului de dopaj – avea să vină abia în septembrie 2023 din partea Sport Resolutions – Halep a rămas, treptat, fără acele 1.000 de puncte. Până a dispărut din ierarhia mondială, în mod oficial, pe data de 11 septembrie 2023.

Răspuns elegant la mârlănia lui Williams

Simona Halep are păcătele sale, la fel ca orice om, însă pusă la colț de Wozniacki și Serena Williams, s-a ferit să le răspundă cu aceeași monedă. Danezei i-a reamintit doar că, potrivit deciziei TAS, nu poate fi catalogată drept „trișoare“ din moment ce elementul de intenție a lipsit în cazul ei de dopaj. Și când a fost întrebată despre Serena Williams, Halep a avut un discurs decent. La o zi după ce suspendarea ei a fost redusă la Lausanne, Simona a participat la o emisiune difuzată de Antena 3 CNN. Aici, a făcut un singur comentariu despre Serena Williams: „N-am absolut nimic să-i transmit. N-am pentru că n-am luat absolut nimic interzis. Fiecare e liber să declare orice dorește. Echipa Academiei Mouratoglou mi-a recomandat niște suplimente. Sunt convinsă n-a existat rea intenţie. Dar a fost o greşeală pe care am plătit-o foarte, foarte scump. Dar a fost o greşeală, nicio intenţie de doping“.

„O ceartă urâtă“

Presa internațională a scris, pe larg, despre disputa Wozniacki – Halep. Potrivit Spotmedia, publicația britanică „Metro“ a lăsat de înțeles că acest război al declarațiilor n-a adus nimic bun sportului: „Simona Halep o pune la punct pe Caroline Wozniacki într-o ceartă urâtă între vedete. Fosta campioană de la Wimbledon a fost furioasă din cauza comentariilor făcute de Caroline Wozniacki despre presupusul ei dopaj“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite