VIDEO Pique a scandalizat Spania cu un gest obscen la intonarea imnurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gerard Pique
Gerard Pique

De parcă n-ar fi fost de ajuns înfrângerea din faţa Croaţiei, spaniolii sunt acum afectaţi şi de un scandal care îl are în prim plan pe fundaşul Gerard Pique.

 Acesta a fost surprins de camerele de luat vederi, în timpul intonării imnurilor, ţinând degetul mijlociu într-un semn obsecen şi imediat au apărut interpretările. 

Cunoscut ca un susţinător declarat al provinciei Catalunia, unde se află şi Barcelona, Pique  este acuzat că a făcut un gest jignitor la adresa Spaniei. Fundaşul de 29 de ani, care a jucat de 80 de ori pentru „La Roja”, a reacţionat imediat după meci. 

„Înainte de imn îmi încrucişez mereu degetele. Să nu căutăm polemică, acolo unde nu există şi să încercăm toţi să câştigăm acest Euro”, a afirmat Pique.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite